Mihai Roman, unul dintre protagoniștii revenirii lui FC Argeș în Superligă, nu a mai prins lotul în ultimele trei etape și are șanse minime să-și mai schimbe statutul ingrat. Din informațiile obținute de GSP.ro, atacantul în vârstă de 33 de ani nu mai intră în calculele piteștenilor, care optează pentru alte variante în avanposturi.
Alb-violeții lui Bogdan Andone s-au redresat după startul de sezon marcat prin două eșecuri, refăcându-și moralul odată cu victoriile cu CFR Cluj (2-0) și Csikszereda (3-1). FC Argeș își poate continua parcursul pozitiv luni seara, în deplasare cu FC Botoșani.
Mihai Roman, sărit din schemă la FC Argeș!
La bilanțul victorios din ultimele două etape nu a mai contribuit unul dintre oamenii obișnuiți cu primul „11” în precedentul sezon. Vârful Mihai Roman a prins doar 19 minute în prima etapă, cu Rapid, apoi n-a mai fost inclus în lot de Andone, deși nu suferă de vreo afecțiune medicală, iar prezența la antrenamente a fost neîntreruptă.
Roman se transferase la FC Argeș în august 2024, după o ultimă experiență inedită, în Uzebkistan. În campania de promovare din Liga 2, fostul fotbalist al Craiovei a fost o piesă de bază pentru „vulturii violeți”, bifând 25 de apariții și șase goluri în ediția de „B” câștigată de FC Argeș. Folosit și pe postul de „aripă”, Roman a mai izbutit și 6 assist-uri în sezonul anterior.
Doar că lucrurile s-au schimbat radical în această vară, după ce Argeșul s-a întărit pe acel post cu nu mai puțin de trei nume: Nacho Herras, Ricardo Matos și Adel Bettaieb.
Ca o consecință, aparițiile lui Mihai Roman în tricoul alb-violet nu doar că s-au diminuat, dar atacantul nici n-a mai prins lotul lărgit pentru precedentele trei etape. Ipostază care nu se va schimba prea curând, povestesc surse din cadrul clubului.
Mihai Roman a avut cifre apreciate în sezonul de promovare al Argeșului / Sursă foto: Facebook„Nu se mai bazează pe el”
Persoane din club familiarizate cu situația lui Mihai Roman au povestit că fotbalistul se antrenează în parametri normal alături de coechipieri și așteaptă ca Bogdan Andone să-i ofere din nou credit.
Totuși, perspectivele nu par fi îmbucurătoare pentru atacantul de 33 de ani „Nu se mai bazează pe el sigur, deși nu i-au oferit explicații pentru îndepărtarea lui. E o situație bizară pentru toată lumea, ținând cont că el a tras tare în Liga 2”.
Momentan, fotbalistul cu peste 250 de meciuri și 54 de goluri în prima ligă stă în expectativă și așteaptă o îmbunătățire a situației sale. În caz contrar, va încerca să-și găsească un alt angajament până la finalul perioadei de transferuri.
Mihai Roman a evoluat de-a lungul carierei pentru FCU Craiova, Petrolul, NEC Nijmegen, Universitatea Cluj, CS Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii, CSU Craiova, ACS Poli, FC Botoșani, Petrolul și Neftchi Fergana.
{{text}}