Frances Tiafoe (27 de ani, locul 14 ATP), al treilea jucător american în ordinea clasamentului mondial, a devenit o figură reprezentativă a comunității de culoare, dar nu numai. În săptămânile recente, numele lui a fost pomenit în piese ale duo-ului Clipse și ale rapper-ului Wale.
În urmă cu câțiva ani, era văzut drept speranța bine conturată a tenisului masculin american aflat într-o perioadă de secetă la nivel înalt. O poziție pe care și-a confirmat-o după sfertul de finală de la Australian Open 2019.
Frances Tiafoe, acum în vârstă de 27 de ani, a progresat pe tărâmul rezultatelor, dar și în ierarhia mondială, atingând locul 10 mondial în iunie 2023.
Între timp, alți compatrioți din aceeași generație sau următoarea, precum Taylor Fritz și Ben Shelton, au izbutit performanțe mai strălucitoare și mai consistente, însă Big Foe rămâne persoana cea mai jovială, plăcută, căutată nu doar dintre jucătorii americani, ci o emblemă veritabilă a comunității de culoare din toată lumea.
Frances Tiafoe, admirat de Kevin Durant, Taylor Swift și Michelle Obama
Cu alți membri ai ei se înfruntă pe teren, amintindu-i pe francezii Giovanni Mpetshi Perricard și Gael Monfils într-o discuție pentru The Guardian, dar când se întâlnesc pe alei la un turneu au multe lucruri în comun de dezbătut, de înțeles și de agreat.
„Gael îmi scrie mereu mesaje”, a povestit Frances pentru sursa citată. „Îmi spune chestii de genul: «Hei, amice, o să reușești, poți să faci asta». Să nu mă înțelegeți greșit, atunci când jucăm unul împotriva celuilalt tot își dorește să mă tăbăcească și eu la fel pe el. Dar e multă dragoste acolo”.
Popularitatea lui Tiafoe depășește granițele tenisului și chiar ale sportului. Starul NBA Kevin Durant vine la meciurile lui, are poze pe Instagram cu Taylor Swift, iar fosta primă doamnă a SUA Michelle Obama îl admiră încă de când a asistat la semifinala jucată de el la US Open 2022.
Frances Tiafoe alături de Taylor Swift, în dreapta prietena jucătorului, Ayan Broomfield Foto: Instagram
Mai mult decât atât, în săptămânile recente, numele lui a fost rostit în două piese rap, una a duo-ului Clipse, cealaltă a solistului Wale.
„Cred în continuare că este jucătorul cu cea mai mare influență din circuit, în sensul că toate vedetele îl cunosc sau el le cunoaște pe toate. Este menționat în două melodii rap, așa că este destul de iconic”, a punctat Coco Gauff, dubla campioană de Grand Slam.
Tiafoe, la rândul său, consideră că profilul său în plină ascensiune subliniază importanța tenisului de a depăși granița publicului său tradițional. „Doar pentru a putea fi într-o poziție în care să pot face trecerea, oamenii vor să facă parte din ceea ce fac eu într-un sport predominant alb. Se regăsesc în mine, în sport, și vor să mă susțină. Sper să reușesc să fac asta”, a subliniat el.
Frances Tiafoe, un susținător al sportului feminin
Frances Tiafoe în acțiune la Cincinnati Foto: Imago ImagesPersonalitate extrovertită, mereu zâmbitor, plin de energie, el este și un susținător fervent al sportului feminin. E amic al multor baschetbaliste, iar în tenis le-a fost un model demn de urmat lui Hailey Baptiste și Robin Montgomery, care provin de la Junior Tennis Champions Center din Washington, unde și el a început acest sport. Baptiste chiar e antrenată de fratele lui geamăn, Franklin Tiafoe.
De asemenea, Frances face deseori antrenamente cu alte jucătoare în timpul turneelor, ceva destul de puțin întâlnit. El o descrie pe Jessica Pegula ca fiind partenera sa preferată de antrenament din WTA. „Lovește mingea atât de curat și de precis de fiecare dată”, a spus el. „Este și destul de relaxată. Dar nu mai vrea să joace cu mine. A ajuns în finalele unor turnee de Grand Slam și turnee 1000 și nu mai vrea să vorbească atât de mult cu mine. A devenit prea importantă. A uitat de oamenii obișnuiți”, a comentat el râzând.
3 titluri ATPcucerite la Delray Beach 2019, Houston și Stuttgart 2023 are în palmares Frances Tiafoe și alte 7 finale disputate, între care una de categorie Masters 1000, Cincinnati 2024
După un prim tur liber în Masters-ul 1000 de la Cincinnati, el a trecut de spaniolul Roberto Carballes Baena cu 6-4, 6-3 și urmează să-l întâlnească în runda a treia pe francezul Ugo Humbert (27 de ani, locul 25 mondial).
Poate nu e în sezonul lui cel mai grozav, după eliminările rapide de la Australian Open și Wimbledon, ca și în turneele Masters 1000, mai puțin Madrid și Toronto. Dar rămâne cel mai popular dintre americani.
{{text}}