Cristiano Ronaldo (40 de ani) și-a cerut în căsătorie partenera, Georgina Rodriguez (31 de ani), alături de care trăiește o poveste de dragoste din 2016. Vestea a fost dată chiar de iubita starului portughez, printr-o fotografie postată pe contul său de Instagram.
În ultima vreme au apărut mai multe zvonuri conform cărora starul portughez ar fi cerut-o de soție pe fosta vânzătoare, însă aceasta a făcut totul public luni, 11 august.
GALERIE FOTO. Cristiano Ronaldo a cerut-o pe Georgina Rodriguez de soție
Zvonurile despre o nuntă iminentă au apărut după ce Georgina a fost tachinată de prietenii ei în reality show-ul care îi poartă numele, „I Am Georgina”.
„Da, vreau. În această viață și în toate viețile mele”, a fost descrierea fotografiei pe care a postat-o Georgina, pe rețelele de socializare.
În imagine apare un inel masiv de logodnă, cu o piatră centrală mare, de formă ovală, care pare a fi un diamant tăiat briliant oval.
Montura este simplă, pentru a pune în evidență piatra, iar inelul are un design clasic de logodnă de lux, similar cu cele folosite la cererile în căsătorie ale vedetelor. Deocamdată nu se cunoaște prețul inelului, dar este la nivelul milioanelor de euro, precum cel primit acum câteva luni.
Fotbalistul este într-o relație cu modelul spaniol din 2016. Împreună au două fiice, Alana, de 7 ani, și Bella, de 2 ani, iar Georgina este și mama vitregă a celorlalți trei copii ai lui Ronaldo.
Georgia explica în urmă cu câteva luni faptul că prietenii ei o tachinează pe seama momentului care a sosit luni: „Mereu glumesc pe seama nunții. «Când e nunta?» De când a apărut piesa lui Jennifer Lopez, «The Ring or When» , au început să mi-o cânte. Și, ei bine, asta nu depinde de mine.”
Ronaldo precizase însă că se va căsători cu ea atunci când vor avea „acel click”, adică atunci când va fi momentul potrivit.
„Îi spun mereu: «Când vom avea acel click». Ca în tot ceea ce ține de viața noastră, iar ea știe despre ce vorbesc. Ar putea fi peste un an, peste șase luni sau chiar peste o lună. Sunt 1000% sigur că se va întâmpla”
Chiar dacă nu s-au căsătorit oficial, Ronaldo s-a referit de mai multe ori la Rodriguez drept „soția” sa.
În decembrie, la Globe Soccer Awards 2024 din Dubai, unde a câștigat două trofee, starul a declarat: „Este o mare plăcere să câștig acest trofeu. Fiul meu cel mare este aici, soția mea [Georgina] este aici”.
Împreună, ei au doi copii. Ronaldo mai are un fiu, Cristiano Junior (13 ani, mamă necunoscută publicului), și gemenii Eva și Mateo, născuți de-o mamă surogat.
{{text}}