Fotbal   •   Liga 1   •   DECES

Doliu în fotbalul românesc: a murit omul care a scris istorie în Moldova

Doliu în fotbalul românesc: a murit omul care a scris istorie în Moldova

Articol de Ovidiu Minea, Cezar Titor   —  marţi, 12 august 2025

Fotbalul românesc este în doliu. Toader Șteț, tehnicianul de numele căruia se leagă cea mai mare performanță a fotbalului oneștean, promovarea în Divizia A cu FC Onești, în 1998, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani.

Originar din Săpânța, județul Maramureș, Șteț s-a stabilit de tânăr la Buhuși și a ajuns la Onești mai întâi ca jucător, evoluând pentru CSM Borzești. Ca fotbalist, a mai trecut pe la Minerul Motru, Dinamo Timișoara și Letea Bacău.

A dus Oneștiul în prima Ligă

Cele mai mari performanțe, cu toate acestea, le-a bifat din postura de tehnician.


Cariera sa de antrenor a început la doar 29 de ani, când, fără să fi agățat ghetele în cui, a primit oferta de a pregăti CSM Borzești, având deja carnet de antrenor obținut la absolvirea Institutului de Educație Fizică și Sport din Bacău.

„Aveam 29 de ani şi jucam în divizia B la Borzeşti când mi s-a propus să fiu antrenorul echipei, cu două etape înainte de finalul campionatului“, spunea acesta.

Momentul de glorie absolută a venit în vara lui 1998, când, sub comanda sa, FC Onești a obținut promovarea în Divizia A, după o victorie dramatică în prelungiri, 2-1 cu Electroputere Craiova, în barajul disputat la Făgăraș. A fost sezonul în care orașul de pe Trotuș a avut șansa de a se confrunta cu granzii fotbalului românesc, Steaua, Dinamo, Rapid sau Universitatea Craiova.

Pe lângă CSM Onești, acesta a mai pregătit Laminorul Roman, dar și Ceahlăul, acolo unde a ocupat mai multe funcții, de la antrenor principal, la responsabil la centrul de copii și juniori.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.