Gigi Becali, patronul de la FCSB, a vorbit despre noul contract de drepturi TV pentru echipele din Superliga.
În perioada 2025-2032, suma drepturilor TV pentru fiecare sezon va fi de 37 de milioane de euro. Acest lucru s-a și votat ieri în Adunarea Generală a LPF cu 15 voturi PRO, din 16 cluburi prezente.
Dinamo a fost singurul club care s-a abținut. Ieri s-a aprobat și un contract pentru perioada 2032-2035.Practic drepturile TV pentru Superligă sunt vândute pentru următorii zece ani.
Gigi Becali despre noul contract privind drepturile TV: „Dacă au votat-o să fie sănătoși, nu e problema mea”
Patronul de la FCSB consideră faptul că acest contract semnat pe 10 ani are o durată mult prea mare și că trebuia renegociat o dată la 3-4 ani.
„Faptul că luăm niște bani... Dacă nu era televiziunea, noi nu puteam să facem fotbal în România. Mare parte din bani vin de la televiziune. Bulgaria, care este în unele domenii mai tare decât noi, ei nici nu știu câți bani iau, puțini. Sunt și țări europene care iau puțini bani. Noi am avut combinația asta cu televiziunea, are nevoie de drepturile astea. Am zis că e norocul nostru acest contract.
Dar depinde pe câți ani se face acest contract. Nu e în regulă că s-a făcut pe 10 ani. Dacă au votat așa cluburile, să fie sănătoși, nu e problema mea. Dar nu e în regulă pe 10 ani, toate contractele se fac pe 3-4 ani, au făcut pe prea mulți ani.
Eu nu trăiesc din drepturi de televizare. Pentru mine, nu sunt mulți bani. Eu spun acum că nu e bun. Pe 3 ani mai trebuiau puse 5 milioane, și peste 3 ani încă 5 milioane și peste încă 3 ani, alte 5 milioane. Noi nu avem contract cu firma mamă, care are active 3-4 miliarde de euro, noi avem cu o firmă mai mică.
Eu zic că cel mai bine e din 3 în 3 ani. Nu trebuia să facă cum am făcut eu, am făcut ca un idiot, cu firma de pariuri. Pe mine m-au încântat două milioane. «Ia, mă. Fă, pe un an». Am făcut pe 3 ani și acum îmi pare rău. Acum am oferte pe 5 ani, dar ce să fac? Să fie cu noroc și gata. Eu vorbesc ca principii”, a transmis Gigi Becali la Digi Sport.
Conform FRF, cluburile nu mai depind de drepturile TV
Deși în ultimii 5 ani veniturile din drepturile TV au crescut, ponderea din veniturile totale ale cluburilor a scăzut. Ceea ce înseamnă că echipele din prima divizie nu mai sunt dependente de banii de la televiziuni.
Începând cu 2019, potrivit FRF, cluburile din prima ligă au avut o creștere importantă a veniturilor, cu 68%. Adică de la 68 de milioane de euro la 114 milioane. În 2019, drepturile TV aduceau 35% din veniturile echipelor. În 2024, situația s-a schimbat. Ponderea a scăzut la 22%. Acum, sponsorizările și publicitatea generează cea mai mare parte din venituri: 29%.
Cluburile din Superliga au înregistrat venituri totale de 570 milioane RON (114 milioane EUR) în 2024, marcând o creștere de +81 milioane RON (16 milioane EUR) față de anul anterior. Evoluția pozitivă s-a observat în toate categoriile de venituri: bilete, sponsorizări și publicitate, fonduri UEFA și subvenții.
Structura veniturilor a cunoscut o transformare importantă comparativ chiar cu anul 2019, pre-pandemie, când s-au înregistrat 340 milioane RON, față de 570 milioane RON anul trecut, adică o creștere cu 68%! În plus, dacă înainte de pandemie televiziunile reprezentau principala sursă de venit (35% din total), în 2024 sponsorizările și publicitatea conduc (29%), urmate de drepturile TV (22%) și de bilete (16%).
- comunicat FRF
{{text}}