LPF a anunțat o nouă „procedură de lucru” în urma scandalului provocat de recenta modificare a ROAF, Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, un pasaj fiind corectat în urma solicitării lui Gigi Becali, patronul campioanei FCSB.
Pe scurt:
Gigi Becali s-a plâns de o prevedere de regulament care nu-i permitea să-l reintroducă pe Malcom Edjouma pe lista pentru campionat decât dacă i-ar fi reziliat actualul contract și ar fi încheiat cu fotbalist unul nou.
LPF și FRF au reacționat, modificând în regim de urgență acel pasaj de regulament.
Unor echipe din campionat, în frunte cu Rapid și Universitatea Craiova, nu le-a picat bine, acuzând că regulile au fost schimbate din mers, fără ca celelalte participante la competiție să fie consultate. Rapid și Dan Șucu au fost cei mai vocali, solicitându-i demisia lui Gino Iorgulescu.
Toate aceste aspecte au fost discutate în cadrul Adunării Generale a LPF, marți, între orele 12:00 și 13:00. La acea ședință, Rapid a avut 3 reprezentanți, pe președintele-acționar minoritar Victor Angelescu, directorul executiv Mircea Mereuță și directorul juridic Mihail Marian.
După scandalul „legii Becali”, LPF a anunțat o nouă procedură de lucru în Superligă
Dezbaterea de la sediul Ligii are și efecte. Astăzi, LPF a anunțat o nouă „procedură de lucru”, „cu obiectivul de a evita orice neînțelegeri privind comunicarea instituțională, de a preveni escaladarea unor conflicte ce pot afecta imaginea fotbalului profesionist din România și de a consolida încrederea între membrii afiliați”.
Această nouă procedură de lucru prevede 3 pași:
1. Transparență și consultare obligatorie înaintea votului în organisme colective de decizie - În cazul deciziilor cu impact global asupra tuturor cluburilor afiliate la LPF, inclusiv în cadrul voturilor din organismele colective de decizie (Adunări Generale, Comitete Executive, Comitete de Urgență), orice propunere va fi transmisă spre analiză și dezbatere tuturor cluburilor membre, înainte de a fi exprimat votul.
2. Mandatarea reprezentanților în Comitetul Executiv/Comitetul de Urgență al FRF - În privința deciziilor cu impact direct asupra cluburilor din SuperLiga României, membrii Comitetului Executiv / Comitetului de Urgență al FRF, care reprezintă aceste cluburi, își vor exprima votul doar după consultarea prealabilă a tuturor cluburilor și vor respecta voința majorității.
3. Coordonare centralizată și garantarea transparenței - Întregul proces de consultare și comunicare dintre cluburile afiliate la LPF și reprezentanții acestora în Comitetul Executiv/Comitetul de Urgență al FRF va fi organizat și supervizat direct de Secretarul General al LPF, Justin Ștefan. Acesta va asigura transmiterea corectă și completă a tuturor propunerilor, colectarea pozițiilor oficiale ale cluburilor și informarea permanentă a membrilor, garantând transparența integrală a procesului și aplicarea corectă a mandatului dat de cluburi.
De altfel, în această idee a fost exprimată și nemulțumirea cluburilor care au protestat, în special Rapid și Universitatea Craiova:
„Comitetul de Urgență al FRF a modificat ROAF fără să consulte cluburile și fără o minimă transparență. Aceste schimbări trebuie făcute transparent, cu participarea tuturor celor implicați și cu respectarea calendarului competițional”.
LPF le-a cerut cluburilor să se pronunțe
Din informațiile GSP, Liga a mai făcut o mișcare, solicitându-le cluburilor să trimită în scris dacă sunt de acord cu modificarea adusă ROAF. Este un pas mai degrabă procedural, pentru că prevederea a intrat deja în efect, fiind deja folosită de FCSB pentru reînregistrarea lui Malcom Edjouma.
Modificarea de regulament, decisă într-o ședință de comitet de urgență, trebuie aprobată și în Comitetul Executiv al FRF, care va avea loc pe 20 august.
{{text}}