International   •   Campionate   •   TOTTENHAM

Noul căpitan al lui Radu Drăgușin la Tottenham: i-au dat banderola după ce a spus că vrea să schimbe campionatul!

Cristian Romero, lângă Heung-Min Son, la sărbătorirea Europa League // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 13 august 2025

Cristian Romero, 27 de ani, a fost numit căpitan al lui Tottenham, după despărțirea de sud-coreeanul Heung-Min Son. Asta în condițiile în care campionul mondial din 2022 și-a manifestat de curând dorința de a pleca și juca în Spania.

Thomas Frank, antrenorul lui Tottenham, a numit succesorul jucătorului plecat în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles FC.

Este vorba despre Cristian „Cuti” Romero, fundașul central argentinian care evoluează la Spurs din vara lui 2021. În primul an a fost împrumutat la Londra, în 2022 cumpărat definitiv cu 52 de milioane de euro.

În cei 4 ani, Romero a îmbrăcat de 124 de ori echipamentul lui Spurs, cu 7 goluri și 3 pase decisive în dreptul lui.


Cristian Romero, noul căpitan al lui Tottenham

Iată cum a justificat Thomas Frank desemnarea sud-americanului:

„Am purtat o discuție constructivă cu Cuti Romero și va fi căpitanul nostru. A fost foarte onorat și foarte fericit cu această propunere. Este un lucru important și ar trebui să conducă acest minunat club pe teren nu doar la Supercupa Europei, ci în întreg sezonul.

Cred că are toate calitățile necesare. Conduce prin comportamentul lui pe teren, împingând echipa de la spate în toate modurile. La fel și în afara terenului.


Dar vreau și un grup de conducere. Bineînțeles, unul dintre ei va purta banderola și va fi căpitan, dar aș vrea să am cât mai mulți lideri cu putință, 4 sau 5 care să ajute. Așa și cu mine, nu pot face totul de unul singur și am nevoie de un minunat staff în jurul meu. Voi numi acel grup de conducere după închiderea perioadei de transferuri, ca să am timp să analizez totul”.

Romero va purta banderola în această seară, în Supercupa Europei. Spurs va da piept cu PSG la Udine, începând cu ora 22:00.

Cristian Romero, acum 4 luni: „Mi-ar plăcea mult să joc în Spania, sunt deschis la orice”

În aprilie, Romero, concurent direct al lui Radu Drăgușin pentru un post de titular, a transmis public că vrea să joace în Spania, deși mai are doi ani de contract cu Tottenham.

„Mi-a rămas La Liga în care să joc. Mi-ar plăcea mult, să fiu sincer. Mi-ar plăcea mult să joc acolo, pentru că este campionatul care-mi lipsește [din CV].

Adevărul este că încă nu am vorbit cu reprezentantul meu, dar sunt deschis la orice. Mă gândesc mereu să cresc, să merg în locuri noi pentru a continua să mă dezvolt”, spunea Romero. La acel moment, Tottenham se pregătea pentru semifinalele Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.