Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, a prefațat manșa secundă cu Spartak Trnava, din turul 3 preliminar Conference League, în cadrul unei conferințe de presă.
- Spartak Trnava - Universitatea Craiova are loc joi, la 21:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP și transmis pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2
- În prima manșă, Craiova a câștigat cu 3-0
Mireș Rădoi e cu gândul la meciul cu UTA, când Craiova a avut 3-0, dar arădenii au egalat pe final. A transmis că echipa lui nu are asigurată calificarea în turul următor și și-a amenințat jucătorii.
Cine vorbește despre play-off-ul Conference înainte de meciul cu Trnava nu va juca împotriva slovacilor, în manșa a doua din turul 3.
VIDEO. Mirel Rădoi: „Dacă vom intra pe teren cu gândul că avem 3-0, le vom face meciul mai ușor celor de la Trnava”
„A fost o primă repriză câștigată de noi. Nu înseamnă că suntem deja calificați. Am face o mare greșeală să spunem că suntem calificați. Va fi o atmosferă incendiară. Ne pot surprinde cu un presing agresiv. Ne așteptăm la un meci mult mai greu decât în tur. Dacă în tur nu au arătat foarte bine e pentru că nu i-am lăsat noi.
Nu mă tem, dar gândul te duce la ce s-a întâmplat în prima etapă (n.r. - 3-3 cu UTA, după ce Craiova a avut 3-0). Depinde de abordare. Dacă vom intra pe teren cu gândul că avem 3-0, le vom face meciul mai ușor celor de la Trnava.
Meciul începe de la 0-0, am venit aici să ne calificăm. E inevitabil să nu ai în gând relaxare, oricât de concentrat ai fi. Au arătat zilele astea la antrenamente cât de concentrați sunt, dar e inevitabil, pentru că și eu am fost jucător și am avut gândurile astea.
Am trecut printr-o situație asemănătoare. Eram la un pas de o finală europeană, iar scorul era 3-0 la general pentru noi. Mă refer la meciul cu Middlesbrough. Mi-a rămas în minte acel meci. Va trebui să găsim lucruri care să nu aibă legătură cu rezultatul, să le orientăm motivarea către alte lucruri”, a declarat Rădoi, pentru site-ul Craiovei.
Rădoi: „Dacă vorbește cineva de turul următor, nu va juca”
„Avem mici probleme, și din cauza oboselii, și din cauza unor contuzii suferite la ultimul meci. Vom vedea până la ora partidei ce se mai poate schimba.
Sistemul de joc, cum ne apărăm, cum atacăm, cum facem presing, cum inițiem jocul de la portar sunt lucruri deja stabilite.
N-am auzit pe nimeni să vorbească despre turul următor, iar dacă ar face-o, ar face-o fără să aud. Pentru că dacă aș auzi, nu ar juca mâine. Adică sigur nu va juca mâine. Momentul în care noi suntem cu gândul la turul următor înseamnă lipsă de fair-play față de Trnava și o lipsă de profesionalism din partea noastră”, a mai spus Rădoi.
{{text}}