International   •   Campionate   •   CONTROVERSĂ

Scandal în familie la retragerea lui Mats Hummels! Fosta soție a reacționat dur: „Propriul fiu a citit în ziare ca să știe cum a fost”

Articol de Andra Mocanu   —  joi, 14 august 2025

Cathy, fosta soție a lui Mats Hummels (36 de ani), a reacționat dur pe rețelele de socializare după meciul care a marcat simbolic retragerea lui din fotbalul profesionist.

Mats Hummels a plecat de la Borussia Dortmund în 2024, a jucat un an la Roma, iar acum s-a întors câteva minute în tricoul galben-negru, pe Signal Iduna Park, pentru a-și marca retragerea în amicalul nemților cu Juventus, în fața a 80.000 de spectatori.

Mats Hummels nu și-a invitat fiul la meciul de retragere: „Motivul pentru care nu am fost acolo este simplu”

Meciul a stârnit controverse deoarece fosta soție a fotbalistului și fiul său de 7 ani, Ludwig, nu au fost invitați. La eveniment a fost prezentă noua iubită a fotbalistului, Nicola Cavanis.


Cathy Hummels, pe Instagram, despre faptul că Ludwig nu a fost invitat la retragerea tatălui său

Într-o poză postată pe Instagram cu fiul ei și un ziar care anunța retragerea lui Hummels, Cathy a transmis: „Cineva mi-a furat șapca și a citit despre retragerea tatălui său din ziare ca să știe cum a fost”.

Ulterior, aceasta a revenit cu clarificări: „Nu am ratat intenționat meciul de retragere al lui Mats Hummels. I-am arătat fiului meu ziarul pentru ca acesta să citească tot. Motivul pentru care nu am fost acolo este simplu: nu am fost invitați și nu am știut despre asta. Ne bucurăm de vacanța cu familia din nou. La revedere, Aussenrist (n.r. exteriorul piciorului în limba germană) 15! Felicitări pentru cariera remarcabilă!”, conform Daily Mail.


Cathy Hummels a transmis faptul că fotbalistul și-a cerut scuze pentru acest gest, iar acum situația este „clarificată”.

Nicola Cavanis, noua iubită a lui Mats Hummels, a fost prezentă la meci

Cei doi au format un cuplu timp de 7 ani, din 2015 până în 2022, moment în care au divorțat. Peste doar un an, Mats Hummels și-a făcut publică relația cu modelul Nicola Cavanis, cea care a fost alături de el la meciul de pe Westfalenstadion.

Mats Hummels a câștigat de 6 ori Bundesliga, de 4 ori Cupa Germaniei și de 6 ori Supercupa. Fundașul care a jucat la Borussia Dortmund și Bayern Munchen este și campion mondial cu Germania în 2014.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.