La finalul partidei dintre Drita și FCSB au avut loc momente tensionate. După ultimul fluier al arbitrului, preparatorul fizic al roș-albaștrilor i-a ținut pe teren câteva minute în plus pe jucătorii care nu au evoluat deloc la Priștina sau au jucat foarte puțin, inclusiv pe Dennis Politic, autorul golului trei, la doar șapte minute distanță de momentul intrării pe teren.
Nervoși după eliminarea din Europa League, scor 6-3 în favoarea campioanei ultimelor două sezoane din Superligă, suporterii kosovari rămași în incinta arenei au recurs la scandări rasiste: „Țiganii, țiganii!”.
VIDEO. Fanii celor de la Drita, scandări rasiste, după eșecul cu FCSB
După o „dublă” lipsită de incidente, fanii kosovarilor s-au dat în stambă chiar la final, frustrați din cauza eliminării. Au venit furioși spre gardul care despărțea tribunele de gazon și au apelat la scandări reprobabile, cu tentă rasistă.
Fotbaliștii celor de la FCSB și-au văzut de treabă, i-au ignorat, și au continuat alergarea într-o altă zonă a terenului. Imediat după fluierul final, Mihai Stoica i-a salutat pe oficialii clubului gazdă, pe cei ai UEFA, apoi a coborât din tribune, înconjurat de gărzile de corp.
„Intelectualii”, numele grupării de ultrași, și-au făcut simțită prezența, deși numărul acestora nu a fost impresionant. În prima repriză, aceștia au recurs și la materiale pirotehnice și fumigene, marcând un prim moment tensionat: un oficial al celor de la Drita a mers să comunice cu aceștia, îndemnându-i să se „potolească”, pentru a evita o eventuală suspendare în preliminariile cupelor europene.
Când i-au găzduit pe cei de la Copenhaga, în turul trei preliminar de Liga Campionilor, kosovarii au fost, de asemenea, martorii unor incidente în capitala statului nerecunoscut de România.
Atunci, cele două grupări de ultrași s-au încăierat în centrul orașului. Incidentul a avut loc cu doar câteva ore înainte de primul fluier al partidei, în jur de 15-20 de fani din ambele tabere fiind implicați în conflict. Din imagini se poate observa că în arsenalul suporterilor violenți s-au regăsit sticle, mese, scaune și alte obiecte la îndemână.
Un fan danez a fost rănit în timpul confruntărilor, iar forțele de ordine kosovare au fost forțate să intervină cu gaz lacrimogen pentru a dispersa mulțimea și a evita o escaladare a evenimentelor neplăcute
Eu când mă încălzeam la marginea terenului am auzit o grămadă de înjurături, chestii rasiste, ce nu se prea vede prin Europa. Ne bucurăm că le-am închis gura pe teren.
- Dennis Politic, în legătură cu incidentul de la final
{{text}}