Se spune că echipa câștigătoare nu se schimbă. În acest caz, echipa campioană. Dar ceea ce a făcut Liverpool în această vară nu doar că respectă această zicală, ba chiar o sfidează.
Comentam campionatul englez săptămână de săptămână la Premier GSP. Astăzi, 20:30, întoarcem pe toate fețele mutările din mercato și prefațăm ceea ce se anunță a fi un sezon spectaculos.
Se întâmplă foarte rar ca echipa care câștigă Premier League să mute masiv în următoarea perioadă de transferuri.
Dar fix asta a făcut Liverpool în această vară, contrar asigurărilor pe care le oferea antrenorul Arne Slot după ultima etapă din precedentul sezon: „Probabil că nu veți vedea schimbări radicale”.
Aproape 3 luni mai târziu, Liverpool este de nerecunoscut. Patru dintre nou-veniți au început sezonul ca titulari și probabil că îl vor continua cu același statut. Fețe familiare precum Darwin Nunez, Trent Alexander-Arnold și Luis Diaz au plecat, iar vestiarul va întineri și mai mult odată ce transferul stoperului Giovanni Leoni va fi oficializat.
Primul 11 al lui Liverpool acum: Alisson - Frimpong, Konate, Van Dijk, Kerkez - Gravenberch, Mac Allister / Szoboszlai - Salah, Wirtz, Gakpo - Ekitike
Campioana Angliei a plătit 294 de milioane de euro pentru noi jucători în această vară. Cel mai mult a costat mijlocașul Florian Wirtz, 125 de milioane. Hugo Ekitike (80 de milioane), Milos Kerkez (47), Jeremie Frimpong (40) și portarul Armin Pecsi (1,8 milioane) completează lista nou-veniților.
„Anomalie” în această vară: Liverpool, numărul 1 din Premier League ca bani dați pe transferuri
Este cel mai mare efort financiar depus în Premier League în această vară, o anomalie din moment ce vorbim despre echipa campioană.
Au trecut 6 ani de când se întâmplase ultima dată ca formația campioană să conducă și clasamentul investițiilor de vară, după cum arată The Athletic. Atunci, Manchester City, a cărei supremație era amenințată chiar de Liverpool, plătea peste 166 de milioane de euro pentru 6 jucători.
Precedentul singur astfel de moment în ultimii 20 de ani datează din 2007, cu Manchester United aducându-i în acea vară pe Nani, Carlos Tevez, Anderson și Owen Hargreaves.
279,6 milioane de euroa cheltuit Chelsea, a doua cea mai mare sumă la nivelul Premier League. Londonezii au adus 8 oameni cu acești bani
Au și vândut pe bani mulți
Liverpool a și pierdut sau ales să vândă câțiva oameni importanți: Luis Diaz a plecat la Bayern pentru 70 de milioane de euro, Darwin Nunez a fost vândut la Al Hilal cu 53 de milioane, Jarrel Quansah a trecut la Leverkusen pentru 35 de milioane, iar Caoimhin Kelleher, Trent Alexander-Arnold, Tyler Morton și Nat Phillips au adus, cumulat, alte 38 de milioane de euro.
Suma obținută de pe urma acestor vânzări este remarcabilă: 196 de milioane de euro, cu doar 98 de milioane mai puțin decât au costat nou-veniții.
„Cormoranii” au mai pierdut unul dintre ei ca urmare a morții lui Diogo Jota, stins din viață într-un accident rutier.
Cu Leoni, Guehi și Isak s-ar ajunge la 500 de milioane!
Deși și-au asumat deja că vor scoate din conturi 294 de milioane de euro, conducătorii lui Liverpool nu se opresc aici și vor să-i mai aducă lui Arne Slot jucători pe două poziții încă descoperite:
Cea de fundaș central, unde Arne Slot a rămas doar cu Virgil van Dijk, Ibrahima Konate și Joe Gomez. Giovanni Leoni este ca rezolvat, iar pe Anfield ar putea ajunge și Marc Guehi de la Crystal Palace;
Cea de atacant central, unde Hugo Ekitike este singura soluție. Marea țintă este Alexander Isak, suedezul care a spus limpede că nu vrea să continue la Newcastle.
Leoni va costa în jur de 30 de milioane de euro. Cu Guehi și Isak, ar fi o campanie de transferuri de peste 500 de milioane!
{{text}}