International   •   Campionate   •   PREFAȚĂ

Premier League la start » Ghidul complet: favorite la titlu, transferuri, echipe-tip și câteva întrebări-cheie

Începe Premier League 2025/2026! foto: Imago Images & Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 15 august 2025

Astăzi, 15 august, pornește la drum un nou sezon de Premier League, campionatul numărul 1 din lume ca bani implicați, audiențe și spectaculozitate. Ce ne așteaptă după o vară a schimbărilor profunde? Își va apăra Liverpool titlul, este - în sfârșit - anul lui Arsenal, cât va juca Drăgușin? Mai jos, încercăm să găsim răspunsuri pentru toate aceste întrebări.

  • Comentăm campionatul englez săptămână de săptămână la Premier GSP. Astăzi, 20:30, întoarcem pe toate fețele mutările din mercato și prefațăm ceea ce se anunță a fi un sezon spectaculos.

După 3 ani în care meciurile din Premier League au fost transmise în România de PrimaSport și DigiSport, de această dată fotbalul englez nu va fi disponibil la televizor, ci exclusiv pe platforma VOYO, parte a grupului PRO.

Ne așteaptă un sezon pe care campioana en-titre, Liverpool, îl începe ca favorită. „Cormoranii” sunt cotați de casele de pariuri cu cea mai bună șansă, urmați în acest clasament de Arsenal și Manchester City. Singura cealaltă formație cu o cotă decentă, sub 10.00, este Chelsea, ocupanta locului 4 sezonul trecut și proaspătă câștigătoare a Campionatului Mondial al Cluburilor.


Liverpool pornește ca favorită, dar ce va putea în acest sezon?

Așadar, o situație complet diferită pentru Arne Slot, outsider în primul lui sezon în Anglia, favorit la titlu de această dată. Este interesant de văzut cum se va mișca Liverpool în acest sezon și există două întrebări aici:

  • Cum se vor integra nou-veniții pe Anfield? Și nu sunt puțini, este de așteptat ca în primul 11 să apară cel puțin 4 nume noi. Aceștia sunt mijlocașul ofensiv Florian Wirtz, fundașii laterali Jeremie Frimpong și Milos Kerkez, respectiv atacantul Hugo Ekitike. Alexander Isak, dacă va „evada” de la Newcastle, ar fi al cincilea. Nu este o misiune simplă să integrezi 4 oameni noi în formula de start, iar suflarea roșie știe asta.

Cel mai mult a costat-o pe Liverpool omul din imagine, Florian Wirtz // foto: Guliver/gettyimages
  • Cât va cântări tragedia din vară? La începutul lunii iulie, Liverpool a fost lovită de o veste cruntă. Atacantul Diogo Jota și fratele acestuia, Andre Silva, au murit într-un accident de mașină. A fost o veste care a cutremurat fotbalul mondial și mai ales vestiarul de pe Anfield. Întrebarea este: cât de tare se va reflecta această traumă în felul în care vor juca cei care i-au fost colegi lui Diogo?

Anul lui Arsenal?

Arsenal pare mai bine echipată decât oricând să câștige titlul care i-a tot scăpat din mâini. În sfârșit, Mikel Arteta are un lot complet, cu soluții numeroase și valoroase pe fiecare poziție. În sfârșit, pe Emirates a ajuns nu #9 clasic, suedezul Viktor Gyokeres, care în anii petrecuți la Sporting CP a rupt plasele: 97 de goluri în 102 meciuri.

Cu Gyokeres și ceilalți nou-veniți, mai ales Martin Zubimendi, „închizător” de clasă mondială, Arsenal pare a fi la apogeul proiectului Arteta. Un nou eșec în drumul spre trofee probabil că i-ar pecetlui soarta managerului spaniol.

Cine și cât urcă?

Sezonul precedent a reprezentat mai degrabă o anomalie, cu două dintre formațiile din tradiționalul „Big 6”, Manchester United și Tottenham, chinuindu-se în a doua jumătate a clasamentului.

Ambele s-au întărit serios în această vară, londonezii au și schimbat antrenorul, și caută să urce spre locurile europene.

Va fi extrem de interesant de văzut cum va arăta acest nou Manchester United, care se va baza pe o tripletă ofensivă complet nouă. Benjamin Sesko este noul om de gol de pe Old Trafford, sprijinit din spate de Matheus Cunha și Bryan Mbeumo, alți fotbaliști aduși pe bani mulți în această vară.

Pe Sesko l-a dorit și Newcastle, dar a ales-o pe Manchester United

Rezistă vreo nou-promovată?

În ultimele două sezoane, echipele retrogradate au fost cele 6 nou-promovate. Cele 3 fețe noi din această stagiune, Leeds, Burnley și Sunderland, vor căuta să acopere din prăpastia iscată între echipele de Premier League și cele care fac saltul din Championship.

Pentru a-și oferi o șansă bună la acest nivel, unele au mutat masiv în acest mercato. În special Sunderland, care a făcut transferuri de peste 150 de milioane de euro!

Multe voci se întreabă cum se vor descurca antrenorii a două dintre nou-promovate, Daniel Farke (Leeds) și Scott Parker (Burnley), care la precedentele aventuri în Premier League au lăsat de dorit.

Farke a câștigat doar 6 dintre cele 49 de meciuri în care a antrenat-o pe Norwich în prima ligă, iar Parker numai 9 dintre cele 52 de partide în care le-a pregătit pe Fulham și Bournemouth. Pe banca „cireșelor”, în 2022, pierdea cu 0-9 în fața lui Liverpool!

Radu Drăgușin, singurul român

Singurul fotbalist român din acest sezon de Premier League este fundașul central Radu Drăgușin, 23 de ani, aflat în convalescență după grava accidentare la genunchi, o ruptură a ligamentului încrucișat anterior.

Este foarte interesant de văzut câte minute va primi internaționalul român în acest sezon, pentru că:

  • Tottenham are un nou antrenor, pe Thomas Frank. În teorie, stilul de joc al danezului i se potrivește mai mult decât ceea ce juca Ange Postecoglou;

  • Dar Spurs a făcut mai multe transferuri defensive: pe lângă Kevin Danso, a cărui mutare a fost permanentizată, au sosit și tinerii Luka Vuskovic (18 ani) și Kota Takai (20). Așadar, ȘASE fundași centrali (cu tot cu titularii Romero și Van de Ven) pentru două posturi. Sau trei, atunci când Van de Ven este utilizat în banda stângă.

Partea bună pentru Drăgușin este că Tottenham va juca în 4 competiții, urmând să ia startul și în grupa de Liga Campionilor. Mai multe minute de împărțit între stoperii din lot.

Spurs l-a pierdut pe căpitanul Heung-Min Son în această vară. Sud-coreeanul a mers în SUA, la LAFC

Echipele-tip a favoritelor la titlu

LIVERPOOL (4-2-3-1): Alisson - Frimpong, Konate, Van Dijk, Kerkez - Gravenberch, Mac Allister - Salah, Wirtz, Gakpo - Ekitike

ARSENAL (4-3-3): Raya - White/Timber, Gabriel, Saliba, Lewis-Skelly - Zubimendi, Odegaard, Rice - Saka, Gyokeres, Martinelli

MANCHESTER CITY (4-3-3): Ederson - Nunes, Dias, Gvardiol, Ait-Nouri - Bernardo, Rodri, Reijnders - Cherki / Foden, Haaland, Marmoush / Doku

CHELSEA (4-2-3-1): R. Sanchez - R. James, Chalobah, W. Fofana, Cucurella - Enzo, Caicedo - Neto, Palmer, Gittens - J. Pedro

TOP 5 achiziții Premier League

Jucător

De la

La

Sumă (mil. €)

Florian Wirtz

Leverkusen

Liverpool

125

Hugo Ekitike

Frankfurt

Liverpool

80

Benjamin Sesko

RB Leipzig

Man. United

76,5

Bryan Mbeumo

Brentford

Man. United

75

Matheus Cunha

Wolves

Man. United

74,2

TOP 5 vânzări Premier League

Jucător

De la

La

Sumă (mil. €)

Bryan Mbeumo

Brentford

Man. United

75

Matheus Cunha

Wolves

Man. United

74,2

Luis Diaz

Liverpool

Bayern Munchen

70

Mohammed Kudus

West Ham

Tottenham

63,8

Joao Pedro

Brighton

Chelsea

63,7

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.