Liverpool a câștigat cu Bournemouth, scor 4-2, în prima etapă a noului sezon de Premier League.
Sezonul de Premier League a fost deschis cu momente emoționante în memoria lui Diogo Jota. Fostul atacant de la Liverpool a fost comemorat pe Anfield Road.
Momente emoționate pentru Diogo Jota, înainte de Liverpool - Bournemouth
Tot stadionul a cântat „You'll Never Walk Alone” în memoria lui Jota, decedat pe 3 iulie într-un teribil accident auto. Mulți fani au avut lacrimi în ochi, aproape toți au ridicat în aer eșarfe cu numele și numărul lui Diogo.
Galeria a făcut o scenografie specială pentru fostul atacant al echipei de pe Anfield, dar și pentru Andre Silva, fratele lui Diogo, decedat și el în accidentul din această vară.
Salah, care a fost vizibil afectat și s-a abținut cu greu să nu plângă în timpul imnului, a avut prima mare ocazie a meciului. Egipteanul a făcut o fază caracteristică, a șutat cu stângul la lung, spre vinclu. Petrovic a fost la post și a respins în corner.
Liverpool a acuzat și arbitrajul, în minutul 15, când „cormoranii” au cerut cartonaș roșu la hențul lui Senesi. Jucătorul lui Bournemouth nu a fost eliminat, în ciuda protestelor „cormoranilor”.
Cinci minute mai târziu, faza a fost uitată. Asta pentru că a venit minutul 20, iar toți fanii de pe Anfield s-au ridicat în picioare și au cântat numele lui Jota, cel care a jucat cu 20 de spate la Liverpool.
Ekitike, debut cu gol în Premier League
În minutul 37 avenit și primul gol al noului sezon. Ekitike, aflat la debut, a deschis scorul. A marcat cu un șut la colțul lung, din apropiere, după ce a rămas cu noroc la balon.
Francezul a avut și un assist, în repriza a doua. El i-a pasat lui Gakpo, care a luat acțiunea pe cont propriu și a marcat cu o execuție la lung, plasată, la firul ierbii.
A urmat o revenire surprinzătoare a oaspeților. Semenyo, care a acuzat că a fost victima rasismului în prima repriză, a egalat. A marcat din apropiere, după o centrare din flancul stâng. În minutul 76 a făcut „dubla”, cu un șut plasat, cu piciorul stâng. Alisson nu a plonjat.
Ce moment și-a ales Chiesa!
Meciul părea că se îndreaptă către o remiză nescontată, dar, atenție, Chiesa nu a fost de acord. Jucătorul transferat acum un an a marcat primul gol în Premier League. A făcut 3-2 cu un șut la colț, din voleu.
Iar în prelungiri, Salah a ieșit și el la rampă, cu un gol marcat cu piciorul drept. S-a terminat 4-2 și campioana și-a acontat primele 3 puncte. Fotbalul din Premier League s-a întors.
FINAL. Liverpool - Bournemouth 4-2
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Ekitike 37, Gakpo 49, Chiesa 88, Salah 90+4 / Semenyo 64, 76
Min. 90+4. GOL Liverpool. Salah a pus cireașa pe tort cu un gol cu dreptul, cu un șut la colțul lung.
Min. 88: GOL Liverpool. Ce nebunie de meci. Chiesa a dus-o pe Liverpool în avantaj, cu primul lui gol în Premier League. Italianul a înscris cu un șut din voleu, din careu, după o respingere greșită a apărării adverse.
Min. 76: GOL Bournemouth. Semenyo a reușit „dubla”. Ce revenire. Extrema oaspeților s-a distrat cu apărarea adversă și a marcat cu un șut plasat, la firul ierbii. Alisson nu a avut nicio șansă.
Min. 64: GOL Bournemouth. Semenyo a marcat cu un șut din apropiere, după ce a primit o centrare din stânga, în fața porții. Contraatac superb al oaspeților.
Min. 63: Tot Liverpool are ocaziile. Wirtz a fost aproape să marcheze cu un șut de la 16 metri. Mingea s-a dus puțin pe lângă poartă.
Min. 61: Bournemouth controlează jocului după golul de 2-0 al lui Liverpool. Elevii lui Iraola pun presiune, dar nu și-au creat încăveo ocazie uriașă.
Min. 49: GOL Liverpool. Gakpo a înscris un gol frumos, cu un șut plasat, la coțul lung, pe jos, din interiorul careului. Pasa decisivă a fost semnată de Ekitike.
Min. 46: A început repriza a doua
PAUZĂ pe Anfield.
Min. 37: GOL Liverpool. Ekitike a marcat la debutul în Premier League. Atacantul transferat vara aceasta a rămas cu noroc la minge, după ce balonul a ricoșat din piciorul lui Senesi, și l-a învins pe Petrovic cu un șut din careu. E al doilea gol al francezului, după cel din Supercupa Angliei.
Min. 30: Meciul a fost întrerupt pentru câteva secunde. Arbitrul Anthony Taylor a avut o discuție cu cei de pe bancă, dar și cu reprezentanții forțelor de ordine. Peter Drury, jurnalistul Sky Sports aflat pe Anfield Road, susține că „oficialii Premier League mi-au transmis că Antoine Semenyo a fost victima unor comentarii rasiste din tribune. Chiar Semenyo a atras atenția asupra acestui aspect”.
Min. 20: Încă un moment emoționant. Toți suporterii lui Liverpool s-au ridicat în picioare și cântă numele lui Diogo Jota.
Min. 15: Primul moment controversat al sezonului. Liverpool a cerut eliminarea lui Senesi, pentru un henț comis de jucătorul lui Bournemouth în afara careului.
Min. 5: Ocazie uriașă pentru Liverpool. Salah a șutat spre vinclu, cu stângul, la colțul lung. Portarul advers a scos cu greu în corner.
Înainte de fluierul de start, a avut loc un alt moment de-a dreptul emoționant. Tot stadionul Anfield a cântat „You'll Never Walk Alone” în memoria lui Diogo. Fanii au avut fulare cu fostul fotbalist, iar unii dintre ei au fost surprinși plângând în tribune. Galeria a pregătit și o coregrafie specială, în memoria lui Diogo.
Cu 10 minute înainte de meci, pe transmisiunea în direct a apărut un videoclip emoționant în memoria lui Diogo Jota, atacantul lui Liverpool care a decedat vara aceasta într-un accident de mașină. Au rulat imagini cu Diogo la Liverpool, dar și cu fanii „cormoranilor” care au purtat cu mândrie tricoul cu numărul 20, al fostului fotbalist portughez.
Liverpool - Bournemouth » Echipe de start:
LIVERPOOL (4-2-3-1): Allison - Frimpong, Konate, Van Dijk, Kerkez - Mac Allister, Szoboszlai - Salah, Wirtz, Gakpo - Ekitike
Rezerve: Mamardashvili - Chiesa, Elliot, Endo, J. Gomez, C. Jones, Ngumoha, Nyoni, Robertson
Antrenor: Arne Slot
BOURNEMOUTH (4-2-3-1): Petrovic - Smith, Diakite, Senesi, Truffert - Adams, Scott - Brooks, Tavernier, Semenyo - Evanilson
Rezerve: Dennis - Araujo, Billing, Hill, Kroupi, Rees-Dotin, Soler, Traore, Winterburn
Antrenor: Andoni Iraola
Stadion: Anfield Road (Liverpool)
Arbitru: Anthony Taylor
{{text}}