International   •   Campionate   •   ANGLIA

Federico Chiesa, mesaj emoționant după golul decisiv cu Bournemouth: „M-a ajutat de acolo, de sus, să înscriu! Acum chiar mă simt fericit la Liverpool”

Federico Chiesa a intrat și a dus-o pe Liverpool în avantaj în minutul 88 al partidei cu Bournemouth (4-2) / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 16 august 2025

Federico Chiesa a marcat golul de 3-2 în partida de vineri seară cu Bournemouth, la doar șase minute de la intrarea pe teren. Extrema italiană a ținut să îi dedice golul lui Diogo Jota, fostul său coleg de la Liverpool dispărut tragic în urmă cu mai bine de o lună.

Federico Chiesa a contribuit la ieșirea din primul impas al sezonului pentru Liverpool, cu reușita din minutul 88, grație căreia Liverpool a preluat din nou conducerea pe tabelă, câștigând cu 4-2, după ce a marcat și Mohamed Salah în prelungiri contra lui Bournemouth.

Federico Chiesa a intrat și a dus-o pe Liverpool în avantaj în minutul 88 al partidei cu Bournemouth (4-2) / Foto: Imago

12milioane de euro a plătit Liverpool pentru a-l împrumuta pentru două sezoane pe Federico Chiesa de la Juventus în vara lui 2024


A fost al treilea gol semnat în 2025 de italianul de 27 de ani - toate pentru formația lui Arne Slot - de care Liverpool era gata să se dispenseze în acest mercato.

Dar problemele de lot din sectorul ofensiv ale campioanei Angliei, provocate de plecările lui Luis Diaz și Darwin Nunz, dar mai ales decesul lui Diogo Jota, i-au schimbat destinul. Așa cum Chiesa și-a pus amprenta pe întâiul succes al „cormoranilor”.

+7 Foto
Comemorarea lui Diogo Jota, la Liverpool - Bournemouth/ foto Imago Images

Federico nu l-a uitat pe Jota, căruia i s-a dedicat din nou un minut de reculegere pe Anfield, iar italianul a avut o dedicație specială. „Gândurile mele se îndreaptă către familia lui Diogo Jota, îmi place să cred că de acolo, de SUS, m-a ajutat să înscriu.


Federico Chiesa: „Am ajuns în condiții dificile la Liverpool. Nu m-am antrenat cu Juventus și asta m-a penalizat mult”

Astăzi a fost cu adevărat emoționant: să termin meciul cu o victorie a fost o mare bucurie. Golul mă răsplătește pentru munca depusă. Am ajuns în condiții dificile pentru că nu m-am antrenat cu Juventus și asta m-a penalizat”.

3goluri are Federico Chiesa în 15 prezențe în tricoul lui Liverpool (474 de minute în total) plus două assisturi. E primul gol în Premier League, după ce italianul mai punctase în FA Cup, cu Accrington (4-0)

Chiesa a mărturisit lunile dificile prin care a trecut de când el s-a transferat din Serie A: „După un an, am parte de satisfacții. Mulțumesc doctorilor și antrenorului care mi-au dat această șansă și care s-au comportat întotdeauna excelent cu mine, golul este și pentru ei”.

Reacția managerului Arne Slot după golul de 3-2 marcat de Federico Chiesa contra lui Bournemouth / Foto: Imago

Italianul, care nu mai marcase de pe 29 ianuarie, de la ultima etapă a grupei din Champions League, la 2-3 cu PSV, în meciul de la Eindhoven, a vorbit și despre viitor: „Voi discuta cu Liverpool, dar aici sunt fericit.

Joc la una dintre cele mai puternice echipe din lume. Sunt fericit să port acest tricou. Trebuie să fiu întotdeauna pregătit și să demonstrez că pot juca în această echipă”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.