Australia a produs o mare surpriză în Rugby Championship, reușind să o învingă în deplasare pe campioana mondială Africa de Sud, scor 38-22 (5-22, 33-0), după o revenire incredibilă în repriza secundă.
Sâmbătă, 16 august, Ellis Park din Johannesburg a găzduit confruntarea dintre Africa de Sud și Australia, din Campionatul de Rugby, o competiție care se joacă anual între Argentina, Australia, Noua Zeelandă și Africa de Sud și care a ajuns la a 13-a ediție.
Australia, revenire senzațională în repriza secundă, câștigată cu 33-0
Naționala de la Antipozi nu mai reușise să câștige pe acel stadion, în fața Africii de Sud, din 1963, așadar echipa gazdă era favorită clară la victorie. Acest lucru s-a văzut și în primele 20 de minute, când Kurt-Lee Arendse, Andre Esterhuizen și Siya Kolisi au reușit câte un eseu, iar Africa de Sud conducea cu 22-0.
În minutul 29, Dylan Pietsch a răspuns cu un eseu al oaspeților, însă prima repriză s-a încheiat cu scorul de 22-5 pentru gazde și nimic nu anunța ce avea să urmeze în repriza secundă, când australienii au preluat inițiativa.
Aceștia au jucat din ce în ce mai bine, în timp ce naționalei de rugby a Africii de Sud nu i-a mai ieșit nimic. Antrenorul campioanei mondiale a făcut 7 schimbări, dar Australia a răspuns cu 5 eseuri marcate de Harry Wilson (2), Joseph Sua’ali’i, Max Jorgensen și Tom Wright.
Oaspeții au reușit un parțial de 33-0 în repriza secundă, s-au impus cu 38-22 și au obținut prima victorie pe Ellis Park din ultimii 62 de ani.
„La 22-0 după primul sfert, jucătorii au început să evolueze din nou cu curaj. Am fost forțați să încercăm să îi prindem din urmă și să ne asumăm niște riscuri și au fost câteva acțiuni norocoase pentru noi, așa că nu ne vom lăsa purtați de val prea mult”, a declarat Joe Schmidt, antrenorul Australiei, citat de BBC Sport.
„Dar, în același timp, sunt incredibil de mândru de acest grup. Sunt realist în legătură cu faptul că am avut puțin noroc, însă sunt încântat că am revenit. 1963 a fost cu mult timp în urmă așa că jucătorii sunt fericiți”, a adăugat el.
Africa de Sud și Australia se vor întâlni din nou peste o săptămână, în 23 august, pe stadionul din Cape Town.
În această noapte, Argentina și Noua Zeelandă se duelează pe stadionul din Cordoba. Noua Zeelandă este cea mai titrată națională a competiției, câștigând 9 din precedentele 12 ediții.
{{text}}