Nigerianul Philip Chidi (24 de ani) este şocat de contactul cu România.
Rio Ave se pregăteşte să depună memoriu la FIFA, după ce Poli a renunţat la transferul lui Chidi, deşi, susţin lusitanii, jucătorul semnase deja contractul cu bănăţenii. Atacantul lusitanilor a fost şocat de modul în care timişorenii au gestionat situaţia. “Timişoara trebuie întrebată ce se va întîmpla cu mine, pentru că eu am semnat un contract cu Poli şi nu pot să îmi explic ce se întîmplă. Am semnat, asta pot să vă spun clar, convins 100% de ceea ce mi-au oferit, apoi filmul s-a rupt”, a declarat atacantul.
Chidi a dat de înţeles că şefii lui Poli au renunţat la el deoarece iniţial credeau că are paşaport portughez. “Poli s-a înţeles cu Rio Ave, iar în acel moment conducerea Timişoarei ştia că eu nu sînt portughez. Nu am încercat să păcălesc pe nimeni. E trist ce mi se întîmplă. Sînt şocat, dar cred că aşa se fac transferurile în România, pentru că în altă parte nu am mai auzit de asemenea cazuri”, a încheiat supărat mijlocaşul, care, surprinzător, speră în continuare să ajungă în Banat: “În mod normal eu am semnat şi ar trebui să mă prezint la noul meu club, nu? Noroc că am aflat că nu sînt dorit, că aş fi trăit situaţii şi mai ciudate. Poate se vor rezolva însă lucrurile şi într-un final voi ajunge totuşi să joc la Poli”.
“Credeam că e stîngaci”
Marian Iancu susţine că atacantul are dreptate, dar semnarea contractului, fără înregistrarea sa la FRF, nu îi conferă valididate. “Am semnat un contract cu Chidi, dar era dreptul nostru să îl reziliem. Din moment ce nu era înregistrat la Federaţie, am putut face asta fără probleme. În plus, noi zicem că l-am anunţat în timp util despre intenţia noastră”, a declarat patronul lui Poli, care a adăugat: “În plus, altă problemă ar fi că ne-a fost recomandat ca jucător de bandă stîngă, ori el este dreptaci şi e atacant!”
Poate veni în iarnă
Auzind că nigerianul încă speră să vină la Poli, boss-ul bănăţenilor a mărturisit că i-ar mai da o şansă, dar din iarnă. “Am cerut la Rio Ave o perioadă de şase luni de evaluare. Vrem să joace la noi, dar, fiind extracomunitar, trebuie mai întîi să demonstreze că are valoare de primul 18, dacă nu de titular. Nu ţinem extracomunitarii rezerve, nici nu oferim contracte definitive, decît în cazuri speciale: Artiom sau Sretenovici, un jucător care a costat peste un milion de euro”, a declarat Iancu.
Revine Paul Cazan
Marian Iancu a mărturisit că vrea să îl aducă înapoi, în cadrul clubului, pe Paul Cazan. “E unul din oamenii la care ţin foarte mult şi pe care ne putem baza. După ce vom termina cu transferurile o să avem o discuţie, să vedem cu ce ne poate ajuta, în ce departament poate să muncească”, a spus Iancu. Paul Cazan a mai ocupat postul de director sportiv la Poli, timp de un an şi jumătate, plecînd de la Timişoara la începutul anului 2007 pentru a munci la FC Argeş. Ultima oară, “Aţă” a făcut parte din organigrama clubului UTA.
Magera, la Debrecen
Azi sau, cel mai tîrziu mîine, atacantul lui Banik Ostrava, Lukas Magera (25 de ani), ar trebui să ajungă în cantonamentul din Ungaria al Timişoarei. Colosul ceh, de 1,95 metri înălţime, a jucat în 27 de partide în sezonul trecut, marcînd de 9 ori. Magera, un jucător dorit cu insistenţă de Uhrin, care îl cunoaşte din campionatul Cehiei , e la final de contract cu Ostrava, urmînd ca în luna iulie să devină jucător liber. Marian Iancu nu a confirmat că e vorba de Magera, susţinînd că atacantul adus va costa “mult peste un milion de euro”.
{{text}}