Conducerea lui Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu (44 de ani), monitorizează cu atenție situația lui Andre Onana (29 de ani), actualul portar al lui Manchester United, potrivit The Sun, citat de sportal.bg.
Camerunezul a ajuns pe Old Trafford acum doi ani, transferându-se chiar de la Inter, după un sezon remarcabil la Milano.
Atunci, Onana a avut evoluții excelente și a contribuit decisiv la parcursul impresionant al „nerazzurrilor” până în finala Ligii Campionilor, pierdută însă în fața lui Manchester City, scor 0-1.
Andre Onana, dorit de Cristi Chivu la Inter
Situația lui Andre Onana rămâne incertă, după ce antrenorul lui Manchester United, Ruben Amorim, a precizat luni că absența portarului din lot cu Arsenal, în prima etapă a fost exclusiv decizia sa, neavând legătură cu probleme medicale.
Mai multe surse susțin că tehnicianul portughez își dorește aducerea unui nou goalkeeper, însă nu este deloc sigur că acest lucru se poate concretiza în momentul actual. Numele vehiculat cel mai des ca posibilă opțiune este cel al lui Senne Lammens, portarul lui Royal Antwerp.
Așadar, cei de la Inter își doresc cu ardoare să-l readucă pe Andre Onana la Milano, convinși că portarul ar fi dispus să accepte o asemenea revenire, mai ales după prestațiile de excepție pe care le-a avut în singurul său sezon la clubul din Italia.
Andre Onana, portarul lui Manchester United. FOTO: Imago ImagesTotuși, conducerea echipei lui Chivu ar lua în calcul o astfel de mutare doar în condițiile în care termenii transferului s-ar dovedi avantajoși pentru echipă.
Planul italienilor este de a-și întineri treptat lotul, criticat în ultimii ani pentru media de vârstă ridicată. Actualul goalkeeper titular, Yann Sommer, are deja 36 de ani, în timp ce Onana, la doar 29, oferă garanții și perspective solide pentru viitorul apropiat.
25 de milioane de euroe cota lui Andre Onana, potrivit Transfermarkt
{{text}}