Delegarea de către UEFA a arbitrului Serdar Gözübüyük la meciul tur dintre Aberdeen și FCSB, contând pentru turul play-off-ului de Europa League, a răscolit amintirile neplăcute ale scoțienilor. Presa locală a scris despre trecutul „centralului” olandez (celebru după porecla dată de un antrenor rus), care a fost implicat în mai multe meciuri cu decizii greșite sau episoade care i-au afectat credibilitatea.
Arbitrul, pe care fostul selecționer al Rusiei și manager al lui Hull, Leonid Slutsky, l-a numit „cel mai slab arbitru din lume”, i-a scandalizat pe scoțieni la meciul naționalei cu Spania din octombrie 2023 (0-2) din preliminariile EURO 2024.
Serdar Gozubuyuk are o relație destul de proastă cu VAR / Foto: ImagoA anulat golul lui Scott McTominay marcat din lovitură liberă, pentru un presupus fault al lui Jack Hendry la portarul Unai Simon, transformat ulterior în ofsaid (cu ajutorul VAR) în minutul 59, la scorul de 0-0!
A viciat rezultatul într-un Feyenoord - PSV Eindhoven 2-2!
În mai 2022, Gozubuyuk a fost în centrul unui mare scandal în Eredivisie, la un derby între Feyenoord și PSV Eindhoven. Serdar a fost criticat dur pentru că nu a mers la VAR și a influențat rezultatul. PSV conducea cu 2-0, când Cyriel Dessers a marcat cu capul pentru echipa din Rotterdam.
În prelungiri, arbitrul Gözübüyük a dat un penalty pentru gazde la un henț al lui Mauro Junior în 90+6, care a fost transformat de Dessers. Gözübüyük a fost alertat de asistentul video pentru un henț. Dar, în mod bizar, a refuzat să revadă faza la monitor și a păstrat decizia de a fluiera lovitură de la 11 metri, stârnind indignare în Țările de Jos. Chiar și KNVB a recunoscut că „centralul” a luat o decizie eronată!
Serdar Gozubuyuk a defavorizat-o pe PSV Eindhoven în derbyul cu Feyenoord din mai 2022 / Foto: ImagoSerdar Gözübüyük a mai fost implicat și în două episoade care i-au afectat imaginea. Ziarul Volkskrant a scris despre un scandal de meciuri trucate. Arbitrul olandez ar fi fost în legătură cu un parior profesionist turc și au existat suspiciuni că Gözübüyük a fost mituit pentru a aranja două sau trei meciuri din a doua ligă din Țările de Jos.
„Centralul olandez”, atunci în vârstă de 29 de ani, a declarat că n-a fost implicat în presupusa rețea criminală. „Sunt șocat că numele meu e menționat în acest context de cineva pe care nu-l cunosc și că este atât de ușor pentru o astfel de persoană să afecteze imaginea publică a cuiva”, a declarat Gözübüyük pentru publicația citată.
13 persoane au fost arestate într-un scandal de blaturi din liga a doua olandeză în care Gözübüyük ar fi fost implicat!
Atât federația olandeză, cât și UEFA „mă judecă după performanțele mele sportive și au încredere în mine, așa că ăsta este singurul lucru pe care mă concentrez”, a mai precizat Gözübüyük.
Serdar Gozubuyuk a fost anchetat în două scandaluri de blaturi și de poker cu jucătorii din Eredivisie / Foto: ImagoÎn octombrie 2011, 13 persoane au fost arestate în legătură cu turnee ilegale de poker. Gözübüyük a refuzat să declare presei olandeze dacă el a vizitat vreodată clubul sau dacă a participat la jocuri de poker acolo. Arbitrul a fost anchetat de către Federația Olandeză (KNVB) pentru că a jucat poker noaptea târziu cu fotbaliști din Eredivisie, dar nu i s-au adus acuzații.
Gözübüyük a fost și angajat part-time la principalul sponsor al echipei FC Utrecht, fapt care i-a adus o mustrare în 2012. „Pentru KNVB, integritatea arbitrului Serdar Gözübüyük nu este pusă la îndoială”, a declarat KNVB, care a dat asigurări că și UEFA are încredere în el.
{{text}}