Juan Cruz, extremă în vârstă de 25 de ani, vrea cu orice preț să plece de la Leganes, divizionară secundă în Spania, dar clubul insistă că nu-i va da drumul, ceea ce l-a provocat pe fotbalist să ia în calcul măsuri nemaiauzite.
Juan Cruz a semnat cu Leganes în vara lui 2024, cumpărat definitiv cu 1 milion de euro după ce fusese împrumutat în prima parte a anului.
Primul lui sezon integral la Leganes nu a decurs conform așteptărilor. Spaniolul de origine argentiniană a înscris de 5 ori, a pasat decisiv la alte 4 goluri, dar nu și-a putut ajuta echipa să evite retrogradarea.
Juan Cruz vrea să plece de la Leganes, madrilenii insistă pe clauza de reziliere: 10 milioane de euro
Picat în liga secundă, nemulțumit și de rolul pe care l-a jucat sezonul trecut, Cruz vrea să o părăsească pe Leganes, însă clubul madrilen insistă că nu-l va lăsa să plece decât dacă îi va fi achitată clauza de reziliere, în valoare de 10 milioane de euro.
Pretențiile lui Leganes le-au făcut pe Mallorca, Osasuna și Celta Vigo să abandoneze această pistă. În cursă au rămas Rayo Vallecano și Alaves, ambele oferind 5 milioane de euro pentru cele 60% dintre drepturile federative pe care le deține Leganes. Restul de 40% sunt la Betis, echipa de la care l-au adus madrilenii.
Deși l-a cumpărat pentru doar 1 milion de euro, Leganes a refuzat ofertele de 5 ori mai mare, insistând pe clauza de reziliere.
Ia în calcul să ceară concediu paternal!
Iritat de situația lui, căutând orice portiță de scăpare, Cruz ia în calcul o măsură nemaivăzută în fotbalul profesionist spaniol. Conform cotidianului MARCA, se gândește să solicite concediu paternal, având în vedere că soția lui urmează să nască.
Asta l-ar scăpa, cel puțin pentru o vreme, de ceea ce s-a transformat într-un mediu toxic pentru el.
Cruz n-a fost inclus în lotul pentru prima etapă a noului sezon de campionat, în care Leganes a remizat cu Huesca, scor 1-1. Așteptările sunt să nici nu mai îmbrace tricoul lui Leganes, cel puțin până la finalul perioadei de transferuri.
{{text}}