După numărul ratat de prestidigitație al secretarului general FRF, Gabriel Bodescu, marți, la tragerea la sorți a play-off-ului Cupei României, Corvinul Hunedoara nu a făcut contestație ca să ceară repetarea procedurii, deși i-a ieșit în cale Farul, o echipă puternică.
Primarul Dan Bobuțanu, unul dintre inițiatorii schimbării formei de organizare și a transformării clubului hunedorean într-unul de drept privat, pentru a putea promova, consideră incidentul drept„o stângăcie și o greșeală a celor care au organizat evenimentul.
Că cei doi, care au făcut tragerea, nu au ales ei bolurile și bilele. Nu, s-au trezit în fața faptului împlinit. Nu-i putem acuza de nimic, că au dirijat cumva să jucăm cu Farul, mai ales că totul a fost televizat. Nu avea niciun sens să mai facem contestație, să cerem reluarea procesului de tragere la sorți. Avem o echipă mai bună, un lot mai echilibrat decât cel care a câștigat Cupa României. Și avem încredere.
În plus, jucăm acasă, unde primim o echipă foarte bună și sperăm ca publicul să vină în număr mare alături de echipă, să jucăm cu casa plină și să facem și o rețetă financiară, nu doar să ne calificăm în grupele Cupei. Mai ales că după incidentul ăsta am avut parte mai mult decât de obicei de mediatizare".
„Ori bolul a fost prea mic, ori bilele prea mari”
Edilul Hunedoarei a povestit că a avut ulterior o discuție cu Gabi Bodescu: "El își cerea scuze pentru incident, așa cum a făcut-o și public. L-am înțeles, chiar am și făcut o glumă.
I-am zis că data viitoare să ne spună, să facem noi niște oale mai mari sau niște bile mai mici, aici, la Combinat. Ca să încapă mai bine, să poată fi învârtite ca lumea. Acum, nici nu știu ce să spun, dacă a fost bolul ăla prea mic sau bilele prea mari".
Bobuțanu își amintește că "în 2022 a mai fost un conflict cu FRF, care ne-a pus într-o serie de Liga 3 în care deplasările erau mai lungi, deci cheltuielile mai mari. Deva, de exemplu, a fost în următoarea serie, unde se deplasa mai puțin.
Am făcut memoriu, a ieșit scandal. Ni s-a spus de la FRF că seria aia în care suntem e mai puternică, că o să ne ajute asta, o să avem meciuri mai tari și o să fim mai bine pregătiți dacă ajungem la baraj. Și am reușit să promovăm".
Deocamdată, vechea arenă din Hunedoara poate să găzduiască cam 9.000 de spectatori, restul de locuri, până la 16.500, nefiind disponibile.
Lucrările la noul stadion, de categoria a 4-a UEFA, care va avea 10.100 de locuri, ar urma să fie demarate după ridicarea restricțiilor impuse de guvern, cel mai probabil în vara lui 2026. Până atunci, se lucrează însă la faza de proiectare a arenei care va costa în jur de 54 de milioane de euro.
{{text}}