Presa din Scoția consideră că eliminarea lui Juri Cisotti a fost mult prea ușoară, aceștia având și un remarcat, în persoana lui Daniel Bîrligea, marcator și autorul unei pase decisive în această seară, în Aberdeen - FCSB, scor 2-2.
„Cisotti a fost ghinionist că a fost eliminat. Pentru că faultul, e adevărat, a fost cinic, din spate, dar este la limita dintre cartonașul galben și cel roșu.
Toată lumea a fost surprinsă că arbitrul l-a eliminat. Se duce cu ambele picioare, totuși cu intenția de a urmări mingea, și nu să fie violent! O decizie cam dură!”, a comentat Willie Miller, fost stoper legendar al celor de la Aberdeen, între 1971 și 1990, pentru BBC Scotland.
„Se vede calitatea lui Bîrligea. La fel, și plusul adus după pauză de căpitanul Olaru. Ambii au experiența din sezonul trecut de Europa League", au mai scris scoțienii despre oamenii roș-albaștrilor care au contribuit la cel de-al doilea gol, survenit în debutul părții secunde
Ce au scris scoțienii la golurile reușite de FCSB
O minge trimisă direct de la portar este deviată cu capul, iar Daniel Bîrligea este lansat într-o gaură uriașă în apărare. Atacantul finalizează calm, plasând mingea în colțul de jos al porții.
Jack Milne este atras spre minge, iar când Gavin Molloy nu câștigă duelurile aeriene, apărarea lui Aberdeen este descoperită.
- Comentariul scoțienilor la primul gol al roș-albaștrilor
Vai de mine! Oaspeții, rămași în zece oameni, conduc cu 2-0. Încă un haos în apărarea lui Aberdeen. Gavin Molloy și Mats Knoester se lasă unul pe altul să intervină, iar Bîrligea profită. El pasează în fața porții, iar Darius Olaru, intrat la pauză, finalizează excelent.
- Reacția la golul doi, reușit de Darius Olaru
Avantajul celor de la FCSB a fost anihilat de reușitele lui Ante Palaversa și Ester Sokler, din minutele 61, respectiv 90.
{{text}}