International   •   Liga Campionilor   •   UEFA

Barcelona a primit undă verde de la UEFA! Dar o așteaptă „o săptămână de infarct”

Noul Spotify Camp Nou, care va avea aproape 100.000 de locuri, a înghițit deja 1,7 miliarde de euro pentru reconstrucția sa, programată a fi încheiată în toamna trecută

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 22 august 2025

UEFA a acceptat solicitarea Barcelonei, de a nu juca acasă primul meci din grupa unică a Ligii Campionilor.

FC Barcelona încă nu are o dată confirmată pentru revenirea pe noul Spotify Camp Nou. Deși UEFA a acceptat cererea clubului de a juca primul meci din grupa unică a Ligii Campionilor în deplasare, ca să câștige timp pentru lucrările rămase de finalizat la arenă, situația este departe de a fi rezolvată. 

Principalul obstacol este că stadionul blaugrana încă nu deține Certificatul de Finalizare a Lucrărilor, o cerință esențială pentru deschiderea porților către public. Între timp, conform Mundo Deportivo, Barça a semnat un acord cu Serviciile Municipale din Barcelona (BSM) pentru a continua utilizarea Estadi Olimpic Lluís Companys până la sfârșitul lunii februarie 2026 (n.r. - Montjuic). 

Un concert Post Malone încurcă socotelile Barcelonei


Și în ceea ce privește rămânarea pe Montjuic, unde a evoluat în cursul sezonului trecut, există o problemă. Pe 12 septembrie, stadionul olimpic găzduiește un concert Post Malone. Acest lucru complică posibilitatea de a juca acolo meciul din La Liga împotriva Valenciei, programat pe 13 sau 14 septembrie.

Confruntat cu acest eveniment neprevăzut, clubul catalan ia în considerare alternative, de la mutarea meciului pe „Montilivi”, în Girona, până la a disputa partida în deplasare, pe Mestalla. 

Barcelona trebuie să anunțe UEFA, pe 28 august, stadionul unde va juca în grupa unică a Ligii Campionilor

Liga Campionilor? În condițiile în care UEFA și-a dat acordul ca Barca să joace în deplasare în prima etapă (30 septembrie sau 1 octombrie), clubul câștigă timp pentru a obține certidicatele necesare. Problema? Are la dispoziție doar 6 zile și va fi „o săptămână de infarct” - potrivit cotidianului catalan Sport.


Pe 28 august trebuie să anunțe forul continental unde va evolua în grupa unică! UEFA impune ca întreaga fază a grupelor să se desfășoare în aceeași locație. Deci, fie pe Spotify Camp Nou, cu aproximativ 27.000 de spectatori în tribune, fie pe Montjuic.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.