FCSB se pregătește de meciul sezonului de până acum, returul cu Aberdeen din play-off-ul Europa League. Campioana en-titre așteaptă cât mai mulți suporteri la Arena Națională pentru a fi susținută în drumul către grupa unică a celei de-a doua cea mai importantă competiție europeană.
Până acum, aproximativ 14.000 de suporteri și-au achiziționat bilete pentru meciul cu Aberdeen, susține fanatik.ro.
14.000 de suporteri și-au achiziționat deja bilete pentru FCSB - Aberdeen
După 2-2 în turul din Scoția, FCSB vrea să profite de avantajul terenului propriu pentru a-și asigura calificarea în grupa unică din Europa League, competiție în care s-a aflat și în sezonul precedent.
Aproximativ 14.000 de suporteri și au achiziționat deja bilete pentru meciul de pe Arena Națională, care va avea loc joi, 28 august, de la ora 21:30.
În meciul din Scoția, Daniel Bîrligea a deschis scorul pentru FCSB în minutul 32, iar 7 minute mai târziu, campioana en-titre din Superliga a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Juri Cisotti.
Imediat după pauză, Darius Olaru a dublat avantajul lui FCSB, însă trupa lui Charalambous s-a văzut egalată până la final, după golurile marcate de Polvara și Sokler, în minutul 61, respectiv 90.
Gigi Becali l-a lăudat pe Daniel Bîrligea după meciul din Scoția
„Meciul mi s-a părut extraordinar. Joci în deplasare, marchezi două goluri, scoți un egal în zece oameni. Un meci extraordinar. Cum a văzut cineva pe Chiricheș cel mai bun de pe teren, nu îmi dau seama...
Bîrligea a fost de departe numărul unu. Nu a făcut în viața lui asemenea joc ca acela din seara asta, nu că a dat gol și pasă de gol, ci pentru cum s-a descurcat cu 3-4 jucători pe el, cum a ieșit din clinciurile alea, în stil de mare fotbalist. Stă extraordinar și fizic, așa este. Se batea cu câte 3-4 și reușea să dea pasă”, a declarat Gigi Becali la emisiunea „GSP Live Special”.
{{text}}