Adrian Căvescu, avocatul celor de la FCSB, a acuzat că un proces pe care echipa lui Gigi Becali îl are cu CSA Steaua de 8 ani de zile nu a primit niciun termen până acum.
Adrian Căvescu a spus că echipa lui Becali a intentat un proces la Curtea Constituțională în urmă cu 8 ani, iar niciun termen nu a fost stabilit în tot acest timp. Este vorba despre procesul care implică anularea Legii Mărcilor.
De asemenea, FCSB a făcut apel la EUIPO în procesul în care înregistrarea mărcii „FCSB Steaua” a fost respinsă inițial. Termenul a fost stabilit pe 21 octombrie.
Adrian Căvescu atacă: „Nu s-a dat niciun termen până acum. Nimic”
Adrian Căvescu, avocatul FCSB
„Mai avem la Curtea Constituțională un proces pentru anularea Legii Mărcilor. Dosarul e din 2017, dar nu s-a dat niciun termen până acum. Nimic. Ei sunt ocupați cu altele, să își facă salariile, să își facă alte… Din păcate nu este o prioritate acest dosar. Nu înțeleg, maximum doi ani am așteptat pentru un termen la un proces.
Mai ales că nu au foarte multe procese. Nu știu, nu vreau să mai comentez. Sunt aspecte politice, nu-mi dau seama. Eu n-am mai auzit în viața mea ca un dosar să nu aibă termen 8 ani de zile. Am avut de câteva ori vreo 2 ani. Și 2 ani e mult pentru că astea nu sunt procese complexe. Aici e o întrebare: Domne, da sau nu?! Adică ar trebui să se judece într-o săptămână.
Legea Mărcilor este făcută prost și este învechită. Ea trebuie reactualizată după modelul Convenției de la Paris. Pe baza acestei legi noi am pierdut marca Steaua. Sperăm să avem acolo câștig de cauză pentru că nouă nu ne-a judecat apelul, ci ni l-a respins ca lipsit de interes. Nu poți să respingi fără să judeci pentru că noi avem procesul privind prejudiciul, cel de la EUIPO, mai multe”, a spus Adrian Căvescu, conform fanatik.ro.
{{text}}