Fostul selecționer Victor Pițurcă a vorbit despre lupta la titlu din sezonul 2025-2026.
Fostul internațional român a ales principalele candidate: Universitatea Craiova și FCSB. Victor Pițurcă a exclus, din start, Rapidul din luptă, deși giuleștenii au un început foarte bun de campionat.
Victor Pițurcă și-a ales favorita la titlu: „Putem avea o nouă campioană la finalul sezonului”
„E prea devreme să facem previziuni despre titlu, dar dacă Universitatea Craiova reușește să continue să adune puncte, putem avea o nouă campioană la finalul sezonului.
Din punctul meu de vedere, doar FCSB poate concura cu ei la titlu. Iar dacă diferența dintre Craiova și FCSB va crește, va fi foarte greu pentru bucureșteni să revină.
Craiova arată bine, are constanță și se poate impune în campionat. Cel mai elocvent test pentru valoarea echipei a fost meciul cu Bașakșehir.
Mi-aș dori foarte mult ca Universitatea Craiova să câștige campionatul. Anul trecut a avut șanse, dar sezonul acesta a început foarte bine și acest trend pozitiv poate să-i facă campioni”, a transmis Victor Pițurcă, conform golazo.ro.
Rapidului nu îi dau șanse la titlu, deoarece nu văd un joc de echipă suficient de consistent pentru a câștiga campionatul. Costel Gâlcă are foarte mult de muncă, iar situația este dificilă pentru el.
La Rapid, orice punct pierdut poate genera probleme, mai ales că antrenorul este perceput ca un stelist. Totuși, suporterii rapidiști s-au mai emancipat și au devenit mai moderni, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv pentru club.
-Victor Pițurcă, despre șansele Rapidului la titlu, conform sursei citate
Universitatea Craiova este liderul campionatului în acest moment cu 16 puncte acumulate în 6 etape. Oltenii sunt neînvinși în acest start de campionat. Rapid este pe locul 2 cu 15 puncte acumulate, dar și cu un meci în plus. FCSB este în subsolul clasamentului după un început dezastruos de campionat: 5 puncte în șase meciuri și o singură victorie.
{{text}}