Borussia Dortmund, favorită la titlu, a condus până-n minutul 86 cu 3-1, dar a fost egalată la trei de FC St. Pauli și a pierdut două puncte.
Gazdele au redus din handicap în minutul 86, dintr-un penalty executat de Daniel Sinani, iar căpitanul lui FC St. Pauli, Eric Smith a egalat la trei în ultimul minut! Pentru Borussia Dortmund, două puncte pierdute, urmate de umilința pe care a trebuit s-o suporte portarul său, Gregor Kobel, după fluierul final.
Solicitat la interviuri, în studio-ul amenajat la nivelul gazonului, goalkeeperul elvețian și-a apărat fața tot timpul, cu mâna stângă. Motivul? Pietricelele și cocoloașele de hârtie cu care a fost luat la țintă de huliganii din blocul suporterilor lui St. Pauli.
Niko Kovac: „Ca echipă de top, trebuie să câștigăm acest meci. N-am luptat”
Fanii locali provocaseră deja iritații înainte de începerea meciului. În timpul unei coregrafii, cantități uriașe de confetti și de biluțe de hârtie au zburat pe teren din sectorul lor și au rămas acolo în primele 45 de minute.
„Nu din cauza asta am pierdut noi două puncte. Ca echipă de top, trebuie să câștigăm acest meci. Concluzia este că nu am luptat. A fost o zi în care nu meritam mai mult de un punct. Nu am jucat bine astăzi. Titlul? E prea devreme să vorbim despre așa ceva acum”, a comentat antrenorul galben-negrilor, Niko Kovac, la final.
Rămasă în inferioritate, Borussia s-a prăbușit în final
Borussia deschisese scorul prin Guirassy, în minutul 34, iar apoi a avut șansa lui 2-0, însă același Guirassy a ratat de la punctul cu var. S-a făcut 1-1 la puțin timp după pauză (Hountondji, min. 51), după care oaspeții au lovit prin Anton (67) și Brandt (74).
Totul părea să ducă spre o victorie a oaspeților, însă a venit minutul 85, când fundașul Mane a comis un fault în careu și a fost eliminat, iar St. Pauli a primit penalty-ul transformat de Sinani (86). În zece, Borussia a mai cedat o dată, în ultimul minut. Scor final, 3-3.
{{text}}