Laurențiu Popescu (28 de ani), portarul celor de la Universitatea Craiova, ar fi ratat transferul la Tractor, echipă din prima ligă a Iranului. Toate actele erau semnate, dar o simplă formalitate neîndeplinită la timp a cauzat transferul să pice.
După venirea lui Pavlo Isenko în această vară la gruparea din Bănie, Laurențiu Popescu a pierdut postul de titular și voia să schimbe echipa. Acesta se înțelesese cu Tractor, dar transferul s-ar fi împotmolit din cauza unei chestiuni birocratice.
Laurențiu Popescu nu se mai transferă la Tractor! Portarul revine la Universitatea Craiova
Christensen, furios că a ratat, apoi sărbătorește gafa lui Laurențiu Popescu, foto: Ionuț Iordache / GSPConcret, transferul lui Laurențiu Popescu ar fi fost înregistrat în TMS (Transfer Matching System), sistemul online privind transferurile al celor de la FIFA, la aproximativ 12 minute după încheierea perioadei de transferuri, conform fanatik.ro.
Cluburile sunt obligate să înregistreze toate transferurile în acest sistem online, atât cel care vinde, dar și cel care cumpără jucătorul. Această formalitate se face pentru ca jucătorul să obțină autorizația internațională de transfer. „Un sistem online care face transferurile internaționale de jucători între cluburi mai rapide, mai fluide și mai transparente. Doar utilizatorii înregistrați ai cluburilor și asociațiilor au acces la sistemul online pentru a-și procesa transferurile”, notează cei de la FIFA.
Conform site-ului oficial al Federației Iraniene de fotbal, perioada de transferuri în prima ligă s-a deschis la 10 iunie și s-a închis la 20 august
Transferul ar fi fost aproape rezolvat, iar toate actele erau semnate, dar această operațiune a cauzat transferul să pice. Conform sursei citate, Laurențiu Popescu este în drum spre România și va reveni la Universitatea Craiova.
Laurențiu Popescu a jucat pentru formațiile de juniori ale celor de la Universitatea Craiova. Portarul a fost împrumutat în mai multe rânduri la Pandurii, Poli Timișoara și FC Brașov. Din 2022 a rămas la Universitatea Craiova, iar în sezonul trectu reușise să se impună între buturile oltenilor. O dată cu venirea ucraineanului Isenko, Laurențiu Popescu a fost trecut pe linie moartă de către Mirel Rădoi.
Portarul român are 115 meciuri pentru olteni, timp în care a încasat 126 de goluri. Laurețiu Popescu a reușit să țină poarta intactă în 31 dintre meciurile jucate pentru olteni. Site-urile de specialitate l-au cotat la 1,7 milioane de euro la ultima actualizare.
{{text}}