Ediția specială GSP Live revine duminică, 24 august, ora 21:00, cu prilejul meciului dintre FCSB și FC Argeș, programat în etapa a șaptea din Superliga, pe Arena Națională, de la ora 21:30.
Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.gsp.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei Sporturilor, pe canalul de YouTube, dar și pe TikTok.
Mihai Mironică îi va avea ca invitați pe antrenorii Eugen Neagoe și Constantin Schumacher
Aceștia vor prefața meciul dintre FCSB și FC Argeș și vor primi informații în timp real de la reporterii și fotoreporterii GSP.ro aflați la Arena Națională. Vor reveni în direct la pauza meciului și la final pentru toate concluziile serii și reacțiile de la stadion.
Înaintea acestei partide, FC Argeș ocupă locul 9, cu 9 puncte și vine după o victorie înregistrată în fața celor de la Oțelul Galați.
De cealaltă parte, FCSB este pe locul 12, cu doar 5 puncte și vine după o serie de patru meciuri fără succes în campionat, dintre care trei înfrângeri.
{{text}}