Anamaria Prodan, cândva impresarul cu cei mai mulți jucători de la FCSB, a dezvăluit de ce s-a rupt relația dintre ea și patronul Gigi Becali.
Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf spune că se consideră trădată de Gigi Becali, punctul culminant fiind transferul lui Dennis Man la Parma, intermediat de firma fraților Becali, deși fotbalistul avea contract cu Anamaria Prodan.
De ce s-au certat Anamaria Prodan și Gigi Becali
„Gigi nu a stat cu mine pentru că eram frumoasă sau se gândea el: «Aoleu, poate fac o combinație cu Ana, poate o iau…». Era vorba de respect. El îmi spunea: «Data viitoare să nu mai vii îmbrăcată așa, că nu-mi place să fii decoltată». Și eu ziceam: «Bine, patroane! Mâine vin îmbrăcată altfel». Aveam o lejeritate…
Dar consider că m-a trădat. Aș putea spune că e un nenorocit, că m-a furat, că mi-a făcut… Dar nu m-a furat. Eu și Gigi aveam o chestie. Spuneam: «Patroane, îți aduc un jucător». El zicea: «Da, tată. Și iei bani când îl vinzi». Eu nu luam bani când aduceam un jucător. Iar când se vindea, se întâmpla de multe ori ceva. Și nu luam bani nici atunci.
Eram familie și un om minunat, dar… Zicea: «Tată, nu-ți dau bani acum. Acum îi aducem, îi creștem». Cumva, apogeul a fost ce s-a întâmplat cu Man. Cred că am strâns multe, multe. Puteam să zic că îi vând pe Pintilii, Bourceanu și Popa, care erau în ultimele 6 luni de contract, că vreau și eu 100.000 de euro” a spus Anamaria Prodan la podcastul „SportCast cu Sile”.
Anamaria Prodan: „Eu discutam direct cu Gigi Becali”
Apoi a continuat.
„Becali are acum probleme cu mulți impresari. Au venit și au cerut bani și au câștigat procesele la FIFA. În mine se aduna o frustrare. Dădea la toți și mie nu, care eram lângă el și îmi dădeam sufletul. I-am zis că nu a înțeles niciodată că l-am iubit din tot sufletul. Lumea zice că am făcut milioane cu Gigi Becali. Nici vorbă!
Când Becali era în închisoare, eu am lăsat bani în club. Puteam să-mi iau comision, că erau jucători în ultimele luni de contract. Dar nu am luat bani.
Eu nici nu-l băgam în seamă pe Reghe. De ce credeți că MM Stoica și Reghe s-au supărat pe mine? Pentru că doar cu Gigi negociam. Ziceam: «Îl luăm pe ăla. Patroane, ia-l pe Denis Man, că o să facem cu el milioane. O să-l vindem peste Stanciu». Noi așa discutam. Spunea: «Nu-l luăm pe Man, că e copil». «Patroane, uită-te că joacă acum la baraj, în Liga 2». S-a uitat și l-a luat. Nu a mai ascultat de nimeni. Eram eu cu Gigi.
Nimeni nu va mai avea o relație cum a avut Gigi cu Anamaria Prodan. El a zis că m-a respectat pentru că eram soția lui Reghe. Dar nu… Nici nu-l interesa de Reghe. Voia doar performanță”, a mai spus Anamaria Prodan.
{{text}}