Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 112 WTA), noua campioană în turneul WTA 250 de la Cleveland, este văzută de Alexandra Dulgheru ca având cea mai bună tragere la sorți pentru US Open dintre românce. Ea va evolua marți la Flushing Meadows în turul 1, contra argentiniencei Solana Sierra (21 de ani, numărul 75 WTA).
Jumătatea a doua a sezonului 2025 a devenit una remarcabilă pentru Sorana Cîrstea, totul culminând cu al treilea titlu al carierei pe care l-a câștigat în turneul WTA 250 de la Cleveland.
A avut acolo un parcurs impecabil, început din calificări, fără să piardă vreun act în cele șapte partide disputate. Și a arătat un tenis puternic, fluid, de multe ori sclipitor, care i-a permis să traverseze meciurile cu seturi rapide, 6-1 sau 6-2.
Luând cu ea trofeul frumos de cristal, Sorana are drept următoare oprire US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, acolo unde în 2023 a reușit ce mai bună performanță a ei, sferturi de finală.
Prima adversară este Solana Sierra, o jucătoare tânără din Argentina, care anul acesta a stârnit rumoare la Wimbledon după ce a ajuns în turul 4 venind din calificări. O victorie a româncei o poate aduce însă în turul secund față în față cu Karolina Muchova, semifinalistă la New York în sezonul anterior.
Alexandra Dulgheru: „Când joci bine, atragi și un tablou bun”
Invitată la Open GSP, Alexandra Dulgheru, colegă de generație cu Cîrstea, i-a evaluat șansele de a înainta cât mai mult pe tabloul US Open-ului.
„Mi se pare că Sorana are cea mai bună tragere și de multe ori se întâmplă asta: când joci bine, atragi și un tablou bun”, a spus Alexandra, referindu-se la parcursul ei excelent din ultimele săptămâni.
„Cred cu adevărat că va trece de primul tur și o poate întâlni apoi pe Karolina Muchova, care a avut un început de sezon destul de bun”, a continuat Dulgheru.
„A și terminat anul trecut bine, cu semifinală la US Open, apoi o finală și o semifinală în Asia, după care a avut o pauză anul acesta. Nu știu exact ce accidentare a avut”, a spus ea. După Miami, unde a ajuns în turul 3, cehoaica a reapărut în turnee abia la Roland Garros, cu o întrerupere de două luni, după o accidentare la încheietura dreaptă.
„Nu mi se pare la același nivel. E în revenire, în același timp periculoasă pentru că la US Open joacă foarte bine, știm că suprafața e rapidă și îi convine. Cred însă că are o șansă reală mai mult acum Sorana, mai mult ca niciodată, sincer”, a concluzionat Alexandra.
3titluri WTA are Sorana Cîrstea în palmares, Tashkent 2008, Istanbul 2021 și Cleveland 2025, plus alte 4 finale, Budapesta 2007, Toronto 2013, Tashkent 2019, Strasbourg 2021
Cum e să ajungi departe însă într-un turneu în săptămâna sau doar cu câteva zile înainte de un concurs de Grand Slam, te poate ajuta sau acest lucru poate să joace chiar împotriva ta?
„Și, și. Este ideal să joci bine într-un turneu înainte de un Grand Slam, dar în același timp, dacă îți folosești prea mult energia, s-ar putea să ajungi mai obosit decât vrei acolo unde ai de fapt targetul mai mare. Sorana nu știu totuși dacă o să fie foarte obosită pentru că a avut meciuri destul de scurte, a jucat economic”, a apreciat Dulgheru, fost număr 26 WTA.
Sunt jucătoare care preferă să aibă trei-patru meciuri maximum înainte de un turneu de Grand Slam, ca să-și păstreze mai ales energia mentală pentru ce este mai important – Alexandra Dulgheru
„Are o sesiune destul de lungă de meciuri câștigate. A făcut sferturi de finală la dublu la Wimbledon. A făcut semifinale la Iași, a pierdut repede la Montreal, dar apoi a făcut turul 4 la Cincinnati, la Cleveland finală, sper să aibă timp măcar două zile ca să se adapteze pentru US Open. În cazul ei, după cum joacă și încearcă să nu petreacă prea mult timp pe teren, cred totuși că nu o va împiedica atât de tare acest lucru”, a fost concluzia colegei de generație a Soranei.
Parcursul Soranei Cîrstea la Cleveland
Sorana Cîrstea/Foto: Imago Images- Calificări, turul 1 » 6-1, 6-0 cu Anna Frey (SUA) » 46 de minute
- Calificări, turul 2 » 6-2, 6-2 cu Rebeka Masarova (Elveția) » o oră și 5 minute
- Turul 1 » 6-4, 6-1 cu Moyuka Uchijima (Japonia) » o oră și 18 minute
- Turul 2 » 6-1, 6-1 cu Jil Teichmann (Elveția) » o oră și 1 minut
- Sferturi de finală » 6-4, 6-1 cu Liudmila Samsonova (Rusia, 1) » o oră și 22 de minute
- Semifinale » 6-1, 7-5 cu Anastasia Zhakharova (Rusia) » o oră și 18 minute
- Finală » 6-2, 6-4 cu Ann Li (SUA) » o oră și 24 de minute
{{text}}