Sporturi   •   Tenis   •   US Open

Novak Djokovic și-a spulberat primul adversar de la US Open

Novak Djokovic este în turul al doilea la US Open / foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 25 august 2025

Novak Djokovic (38 de ani, 7 ATP) a început în forță parcursul la ediția din acest an a US Open. În primul tur la New York, sârbul l-a învins în trei seturi pe americanul Learner Tien (19 ani, 50 ATP), scor 6-1, 7-6(3), 6-1, după aproape două ore și jumătate de joc.

Nole a început meciul în trombă și a câștigat primul set aproape fără efort, cedându-i un singur game adversarului, scor 6-1.

În actul secund, însă, Tien și-a ridicat nivelul de joc și chiar a avut o minge de set la 5-4, dar nu a reușit să o concretizeze. Ulterior, Djokovic și-a arătat clasa și a smuls setul în tie-break. Cu toate acestea, sârbul a acuzat un oarecare disconfort și chiar a cerut un time-out medical la finalul setului.

Novak Djokovic este în turul al doilea la US Open


Setul al treilea a început cu un break reușit de Tien, iar situația nu părea deloc roz pentru fostul lider mondial, care însă și-a revenit rapid, a turat motoarele și a câștigat următoarele cinci game-uri consecutiv pentru a conduce cu 5-1.

Ulterior, sârbul a servit pentru meci, dar a arătat o ezitare neașteptată și i-a permis adversarului să recupereze unul dintre break-uri. Acest lucru nu s-a dovedit însă decisiv, deoarece chiar în game-ul următor Nole și-a securizat victoria pe serviciul lui Tien pentru un scor final de 6-2, potrivit sportal.bg.

Astfel, Djokovic s-a calificat în turul al doilea al competiției, unde îl așteaptă o întâlnire cu un alt american - Zachary Svajda (22 de ani, 145 ATP).

VIDEO. Așa s-a calificat Novak Djokovic în turul 2 la US Open


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.