Opinii   •   EDITORIAL

Kyllian me softly!

Daniel Scorpie

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 25 august 2025

Kylian Mbappe e prima certitudine și locomotiva noului Real Madrid al lui Xabi Alonso. Primit pe „Santiago Bernabeu” de fanii blancos ca Ronaldo, portughezul, și privit cu oarecare circumspecție, ba chiar cu strâmbat din nas și ridicat din umeri după primele sale evoluții cenușii, atacantul plătit regește de Florentino Perez carburează ca un monopost de F1 și trage echipa după el. Comparațiile cu Cristiano încep să fie puse tot mai des și justificat pe tapet pentru cel mai bun marcator european din 2025.

De la Cristiano, golgheterul istoric al Madridului, niciun alt star adus în capitala Spaniei de cea mai galonată echipă din lume n-a reușit un impact atât de rapid și determinant asupra los blancos!

Nu doar statisticile cântă pentru Mbappe, dar și atitudinea schimbată față de anul trecut și subordonarea față de interesul echipei, pentru care nu este doar număr 10, preluat în această vară, ci și nouar, rămas orfan după plecarea lui Benzema.

Mbappe, motorul blanco, e golgheterul Europei și în 2025!


Posesorul Ghetei de Aur chiar transformă în cel mai prețios metal aproape fiecare ocazie avută. Nu întâmplător 12 din ultimele 15 goluri ale Madridului poartă tușa sa. Mbappe nu e doar un deschizător letal de drum spre plasele porților, are și cheia pentru a modifica primul tabela de marcaj.

De 13 ori de când a descălecat la Real francezul a făcut ca meciurile din campionat să înceapă de la 1-0, fie că pe margine a fost Ancelotti sau, acum, Xabi Alonso. Mbappe începe să fie vânat de recorduri, precum CR7! Cum ar fi arătat Madridul fără cele 47 de goluri semnate de la despărțirea cu vâlvă de PSG?

Deși rezultatele slabe ale echipei în sezonul trecut l-au exclus din lupta pentru Balonul de Aur, destinat pare-se conaționalului Ousmane Dembele, decarul blanco chiar este killerul lui Xabi Alonso.

Liderul absolut al lunetiștilor în 2025, cu 33 de goluri în 37 de meciuri, dar și de la mutarea sa pe Santiago Bernabeu (în total 47). Peste orice alt „bomber”, Kane, Lewandowski, Guirassy, ca să citez câteva nume din lista marcatorilor top-class.


Virusul luat chiar înaintea Mondialului Cluburilor l-a făcut să piardă 6 kilograme și șansa de a salva sezonul sărac în trofee al Madridului. Dar poate că l-a despovărat de presiunea pusă de efortul financiar făcut de club și l-a și eliberat de toate dubiile aruncate asupra lui, uneori exagerat și pe nedrept. Încă de la pregătirile estivale toată lumea a remarcat o schimbare la Kylian.

Kylian Mbappe, trei goluri din cele patru ale lui Real Madrid în primele două etape din La Liga, a fost letal și cu Oviedo / Foto: Imago

Kylian a fost convins de Xabi Alonso că trebuie să se apere

Ceea ce Ancelotti s-a ferit să facă a venit să i-o spună răspicat Xabi Alonso. Nu e că spaniolul a dat milităria jos din pod, însă, probabil pentru prima oară în cariera lui Mbappe, în fine un antrenor i-a cerut, nu l-a rugat, să se apere!

Dincolo de a fi starul incontestabil al echipei blanca, Kylian a înțeles că munca de jos nu este o rușine pentru niciun fotbalist. Că, la o echipă mereu cu pretenții galactice, toți, indiferent de galoane și talent, trebuie să participe la ambele faze.

Altfel se poate întâmpla ca în partea finală a poveștii blaugrana cu Messi, Suarez și Neymar (până când brazilianul a dat startul evacuării de pe Camp Nou), când Barcelona juca în 9 sau 8 când se pierdea mingea. De când succesorul lui Don Carlo a întors foaia și stă cu gura pe francez, la antrenamente și în timpul meciurilor, vedem un upgrade al noului KM10. Care are șanse să-și reflecte numărul greu de pe tricou și în totalul kilometrilor acoperiți în meci, nu neapărat în alergarea după goluri sau assisturi.

Cine i-a urmărit atent aseară evoluția cu Oviedo a putut remarca o fază în care, după ce a pierdut posesia, Mbappe a sprintat o jumătate de teren în diagonală spre flancul drept defensiv pentru a-l ajuta și pe Carvajal să acopere flancul și să recupereze mingea.

Acesta este marele plus adus de Xabi Alonso, modul în care elevii săi vor înțelege și vor aplica ordinul de a face presing și a se apropia de agresivitatea Barcelonei în a reintra în posesie sus, în terenul advers. De a-i scuti pe apărători sau închizător(i) de expunerea la contraatacuri cu risc mare la pasivul echipei, cum, cel mai clar și dureros, s-a văzut în execuțiile din El Clasico.

Intrat în locul lui Rodrygo pentru ultima jumătate de oră, Vini Jr. a dat un assist și un gol în 10 minute la Oviedo / Foto: Imago

Xabi Alonso i-a arătat lui Vinicius Jr. că nu e Balonul de Aur

Și s-a mai remarcat ceva pe „Carlos Tartiere”. Că trecerea lui Vinicius Jr. pe bancă era obligatorie și de multă vreme. Că în teren conexiunea cu Mbappe mergea precum semnalul de câți G doriți pe un stadion cu 90.000 de fani. A trebuit să vină cineva din fotbalul german să predea o lecție de disciplină într-un vestiar cu prea multe orgolii, chiar și ifose. Xabi Alonso l-a deposedat pe brazilian de privilegiul nemeritat de destule luni de a figura din oficiu în primul 11!

L-am văzut râzând pe margine pe frustratul învins al lui Rodri din urmă cu un, dar nu era deloc râsul lui. Ascundea un rânjet, al lăcomiei de a fi recompensat cu aceiași bani plătiți lui Mbappe, pentru ca el să ofere la schimb individualism feroce, reproșuri făcute colegilor, certuri cu arbitrii și cu fanii adverși. Nărav de care nici la Oviedo nu a scăpat. Noroc că Kylian i-a astupat gura la propriu, altfel iarăși juca Madridul în zece (chiar numeric, nu doar ca figură de stil).

Rodrygo merita o șansă de a încerca să arate dacă are vreo noimă să fie alungat în Premier League. Pentru ca Vini să continue să sufere de mania persecuției și să rămână cu gândul la Balonul de Aur, pe care nu doar haterii săi l-au transformat în unul de plajă. Dacă Real Madrid vrea să redevină „number one” în Spania și/sau în Europa e nevoie ca vedeta să fie ECHIPA. Nici măcar Mbappe! Killi(a)n' me softly ar trebui să fie noul motto.

Dean Huijsen, noul stoper al lui Real Madrid, este cea mai scumpă achiziție a verii din La Liga: 62,5 milioane de euro plătite lui Bournemouth / Foto: Imago

Huijsen este noul transfer „galactic” al lui Florentino Perez!

Și încă ceva, în încheiere. Tot la câștiguri. Nu se poate să nu vezi că los blancos au legat două jocuri fără gol primit și cu puține ocazii oferite adversarilor (Osasuna n-a trimis șut cadrat). O raritate în a doua eră Ancelotti. Nu-i deloc întâmplător, pentru că acum Courtois e chemat să producă miracole (și la Oviedo a făcut-o) mai puțin des. De ce? Fiindcă (și cred că iarăși e meritul lui Xabi), în sfârșit, s-a convins și Florentino de axioma că atacul câștigă meciurile, însă apărarea aduce trofeele.

Transferul - este adevărat pe bani mulți - lui Huijsen este un imens plus. Blondul longilin de 1,96 născut la Amsterdam, pe care spaniolii l-au luat rapid cu arcanul la națională, este un mix între Sergio Ramos și Toni Kroos. De mult nu a mai văzut Madridul, și nu doar, un fundaș central cu asemenea calități. Complet!

Ambidextru, cu pase (și, destule, lungi) de precizie nemaipomenită și ieșiri calculate din defensivă, participare consistentă la construcție și o maturitate incredibilă la 20 de ani, dincolo de jocul lui sigur și detenta la fazele din propriul careu.

Așa cum spunea Antonio Conte când a venit la Napoli pentru proiectul câștigător de titlu, construcția echipei pornește de la fundație. Iar Hausen (așa pronunță olandezii, casă adică) are sprijin neașteptat în versatilul Tchouameni, altă plusvaloare, la fel cum lui Trent îi va fi greu să-i ia fața căpitanului Carvajal dacă Madridul nu va implementă sistemul de la Leverkusen. Proiectul lui Xabi Alonso este în scutece, însă viitorul sună altfel decât în tristul final al lui Ancelotti.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.