Taylor Fritz (27 de ani, locul 4 ATP) s-a calificat deja în turul secund la US Open, după 7-5, 6-2, 6-3 cu alt american, Emilio Nava (23 de ani, numărul 101 mondial). După meci, finalistul de anul trecut a vorbit despre cum se înțelege cu compatriotul Frances Tiafoe (27 de ani, locul 17 ATP).
- US Open este transmis în România de Eurosport și platforma HBO Max
Nu mai puțin de 23 de jucători americani au intrat pe tabloul principal de la US Open 2025. Șase dintre ei sunt capi de serie, șase au primit wild-card-uri din partea organizatorilor, doi au urcat din calificări, restul au avut acces grație poziției în clasamentul ATP.
Niciun jucător din SUA nu a cucerit titlul la Flushing Meadows din 2003 încoace, atunci când Andy Roddick îl învingea în ultimul act pe Juan Carlos Ferrero și obținea singurul său trofeu de Grand Slam din carieră.
Andre Agassi a disputat finala în 2005 și Roddick l-a imitat în 2006, fără succes însă în fața lui Roger Federer. Abia anul trecut un alt american a ajuns în ultimul act, Taylor Fritz. Pentru calificarea în meciul decisiv pentru titlu, el a trebuit să treacă în cinci seturi de Frances Tiafoe, alt american aspirant la onoruri importante în tenisul actual.
În prima zi de concurs a ediției actuale, Fritz și-a luat bilet pentru runda secundă cu o victorie tot în fața unui compatriot, Emilio Nava, 7-5, 6-2, 6-3. Se poate întâlni însă cu Tiafoe, dacă amândoi progresează pe tablou, în sferturi de finală, mai devreme decât în 2024.
Pentru asta, Frances ar trebui, destul de probabil, să-i bată pe Holger Rune, cap de serie 11, și Novak Djokovic, favorit 7, în această ordine, iar Taylor pe Jakub Mensik (favorit 16), calificat și el deja în runda secundă.
Taylor Fritz: „Ne batem joc unul de celălalt tot timpul”
Lumea a fost curioasă însă cum este cu adevărat relația dintre Fritz și Tiafoe, cei care fac parte din același grup cu Tommy Paul – aceeași generație – și Ben Shelton, care e mai tânăr.
„Aș avea probabil mult prea multe întâmplări amuzante de istorisit”, a început Taylor râzând în conferința de presă.
Frances e unic. Este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, cu siguranță. Mereu ne-am înțeles foarte bine – Taylor Fritz
„Cel mai bun mod de a descrie relația noastră, motivul pentru care ne înțelegem atât de bine, este că amândoi putem râde mult unul de altul. Așa că, atunci când suntem împreună, ne tachinăm reciproc tot timpul”, a dezvăluit campionul de la Indian Wells 2023.
„Cred că primul lucru care îmi vine în minte acum este că zilele trecute, când jucam la dublu mixt, am fost bătut cu 4-2, 4-2, am ieșit de pe teren și el a râs de mine tot timpul, despre cum am fost amândoi măcelăriți și cât de rău am pierdut”, a continuat Fritz, care a făcut pereche cu Elena Rybakina, ei cedând în primul tur în fața viitorilor campioni, italienii Sara Errani și Andrea Vavassori.
Madison Keys și Frances Tiafoe la dublu mixt la US Open 2025 Foto: Imago ImagesLa rândul său, Tiafoe și Madison Keys au cedat, tot în turul 1, contra viitorilor finaliști, Iga Swiatek și Casper Ruud, 1-4, 2-4.
„Mi-a trimis un mesaj imediat ce a ieșit de pe teren, spunându-mi: «Nici măcar nu pot să râd de tine, tocmai am fost distruși și noi». Mi-a spus: «Tocmai am fost zdrobiți». Ne vedem și râdem de asta. Asta e relația noastră, niciunul dintre noi nu se ia prea în serios. Ne batem joc unul de celălalt tot timpul”, a conchis, tot râzând, Taylor Fritz.
{{text}}