Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Revoltă

Articol de Cătălin Popescu   —  vineri, 20 iunie 2008

Dinamoviştii care au salarii mai mici de 50.000 de dolari ameninţă că pleacă dacă nu li se măresc lefurile.

Dinamoviştii cu cele mai mici sa­larii din lot nu vor să mai to­lereze situaţia! Ei cer o mărire imediată a actualelor con­trac­te. Ieri s-a încheiat can­to­na­mentul de la Săftica, iar în această după-amiază e programată o dis­cu­ţie jucători - conducere pentru lămurirea problemelor financiare.



Fotbaliştii ce încasează sume sub 50.000 de dolari pe sezon so­licitătă o creştere salarială, ne­mul­ţumiţi fiind cu actualul lor cîştig, în condiţiile în care Galliquio, care a bi­fat doar 8 prezenţe în tricoul alb-ro­şu, ia 188.000 de euro pe an.



“Băieţii sînt nemulţumiţi cînd văd ce salarii se învîrt prin Ro­mâ­­nia, iar ei sînt plătiţi ca la Mio­veni! Unii se gîndesc chiar să plece dacă nu vor lua mai mult”, a spus unul din­tre apro­­piaţii jucă­torilor. Cei mai afec­taţi de această situaţie sînt Ilie Ior­dache (18.000 $ pe sezon) şi Cristi Pul­­hac (28.000 $ pe an).



Iordache are deja o variantă în cazul în care si­tu­a­ţia sa nu se re­zol­vă: revenirea la Pan­durii, care îi o­feră 60.000 de euro stagional.

Declaraţia zilei: GIGI BECALI, patron Steaua

“Eu n-am de gînd să destabilizez vestiarul şi să-i fac pe jucători să se invidieze între ei. Nu vreau să ajung ca la Dinamo, unde unii au 30.000 de euro şi alţii 300.000”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.