Jimmy Thelin are avantaj față de Elias Charalambous: în timp ce FCSB a jucat duminică și a pierdut partida cu FC Argeș (0-2), Aberdeen și-a amânat meciul cu Dundee United. „Ne-a prins foarte bine că n-am jucat în weekend, deoarece ne-a oferit timp să pregătim lovitura din România”, a declarat managerul suedez.
Pentru a avea parte de o pregătire cât mai bună în perspectiva manșei retur de la București cu FCSB (în tur a fost 2-2), Thelin a optat pentru amânarea deplasării din weekend la Dundee United în Premier League.
Dons au beneficiat de o nouă regulă, conform căreia cluburile implicate în playoff-urile europene pot cere să nu joace meciul de campionat plasat între cele două manșe.
Jimmy Thelin, primele reacții după remiza cu FCSB / foto: ImagoÎn Europa, trebuie să găsești modalități de a-ți folosi echipa și stafful pentru a câștiga meciurile, pentru a oferi cea mai bună versiune a ta. Sunt 100% sigur că jucătorii vor crește datorită participării în grupă, fiind forțați să joace meciuri foarte dificile tot timpul. Și așa vor deveni mai buni
Jimmy Thelin, managerul lui Aberdeen
„Avem acum mai multă forță și putem marca și la București”
„Faptul că nu am avut meci în weekend a fost foarte bine, întrucât ne-a dat timp să pregătim la potențial maxim pentru meciul din România.
Cele două goluri marcate în repriza secundă ne-au dat o șansă, dar trebuie să îmbunătățim lucrurile. Va fi un alt tip de meci la București, numai că acum avem o oarecare putere și putem marca niște goluri. Suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește crearea de ocazii și concretizarea lor pe tabelă”.
Meciul din play-off-ul Europa League împotriva campioanei României e prima aventură a lui Thelin în competițiile europene de când a ajuns la Aberdeen de la Elfsborg în vara trecută. Cu toate acestea, antrenorul lui Dons are experiență anterioară cu dueluri cu miză mare.
Cu echipa suedeză, a înfruntat-o în 2021 pe Feyenoord, antrenată pe atunci de actualul manager al lui Liverpool, Arne Slot. Asemenea lui Aberdeen, condusă cu două goluri de FCSB, Elfsborg a avut un start groaznic împotriva celor de la Feyenoord.
Aberdeen – FCSB // FOTO: ImagoElfsborg a cedat cu 0-5 în turul din Olanda, dar a refuzat să predea în manșa a doua, câștigând cu 3-1. „Am început prost și am avut un jucător eliminat. Trebuia să marcăm, însă nu am reușit. La noi acasă au venit cu cea mai tare echipă. Am început foarte bine.
„Când ne-a scos Feyenoord, avea de 10 ori bugetul nostru!”
La 2-0, mi-amintesc că am avut o lovitură de cap la care mingea a lovit bara și am fi făcut 3-0. Apoi, pe contraatac au înscris eu și totul s-a terminat. A fost prima dată după mult timp când Elfsborg era în Europa și jucătorii au învățat multe din asta”, a povestit Thelin pentru tabloidul The Press and Journal.
Împotriva lui Feyenoord s-a văzut că este foarte important cum te aperi ca echipă, dar și când ai ocazii trebuie să le profiți. Nu există marje de eroare într-un meci de cupă. Ce e bun la fotbal este că ai întotdeauna o șansă în aceste runde de play-off, dar trebuie să faci totul perfect. Asta e partea cu învățarea, altfel ești eliminat
Jimmy Thelin, managerul lui Aberdeen
Feyenoord avea să ajungă în finala Conference League în acel sezon, pierzând (0-1) în fața Romei. Thelin le-a dezvăluit celor de la ziarul citat că clubul olandez avea buget cu un ordin de mărime peste cel al lui Elfsborg.
Antrenorul suedez consideră că situația financiară actuală în balanța dintre FCSB și Aberdeen este mai echilibrată: „Nu îmi mai amintesc exact, dar Feyenoord avea buget cam de zece ori cât al lui Elfsborg. Acum cred că nu mai e de 10 ori diferența între cluburi (n.r. - Aberdeen și FCSB)”.
{{text}}