Sporturi   •   Altele   •   ÎNOT

Kyle Chalmers a făcut dezvăluiri din culisele Campionatelor Mondiale de la Singapore: „Mi-a spus că e obosit” » Ce schimbări a observat la David Popovici

David Popovici și Kyle Chalmers la finalul cursei de 100 m liber de la Singapore FOTO Imago Images

Articol de Roxana Fleşeru   —  marți, 26 august 2025

Kyle Chalmers (27 de ani) se pregătește să devină tată, însă a avut timp săptămâna trecută să vorbească într-un podcast SwimSwam despre cariera sa și despre ce s-a întâmplat la Campionatele Mondiale de la Singapore, unde a cucerit bronzul în proba de 100 m liber, fiind învins de David Popovici și Jack Alexy. Australianul a cucerit și un aur alături de ștafeta țării sale de 4x100 m liber.

Kyle Chalmers și înotătoarea norvegiană Ingeborg Løyning vor deveni părinți în câteva săptămâni. Australianul a vorbit într-o discuție lejeră despre viitorul său în înot și pe plan personal. „Sunt foarte entuziasmat de ce urmează și vreau să fiu cel mai bun tată posibil. Aceasta va fi prioritatea mea principală. Dar succesul la Jocurile Olimpice de la Los Angeles și în următorii ani până acolo este la fel de important pentru mine. Sunt curios să văd cum va funcționa, să fiu un tată fantastic și, în același timp, un sportiv de elită. Trebuie să încerc să găsesc echilibrul”, a spus australianul.

Până atunci, Kyle Chalmers a discutat despre contextul actual al probei de 100 m liber, unde el este unul dintre protagoniști, chiar și la 27 de ani, având o longevitate și o carieră de invidiat. Are în palmares toate medaliile posibile, fiind singurul înotător care a reușit să urce pe podium în proba de 100 m liber la ultimele trei ediții ale JO: aur la Rio, argint la Tokyo și Paris.

Campionatele Mondiale de la Singapore au fost extraordinare pentru mine. Am înotat foarte bine și sunt foarte mândru de acest lucru, dar știu că sunt capabil și de mai mult, iar asta mă motivează să mă întorc la antrenamente – Kyle Chalmers


Cum arată prezentul acestei probe în care el a rezistat la vârf timp de zece ani? „Sunt într-o eră uimitoare a probei de 100 m liber, în care trei tipi înoată regulat curse de 46 de secunde. Doi dintre ei au înotat 46,40 - Pan Zhanle și 46,51 - David Popovici, ceea ce este incredibil, iar eu am făcut parte din aceste curse în care trei dintre cei mai rapizi înotători din toate timpurile au concurat. Dacă stau să mă gândesc bine, și Dressel a înregistrat 46,9 chiar lângă mine. Așadar, am participat la curse în care s-a înotat un timp de 46 de secunde de patru ori, ceea ce este incredibil”, a spus Kyle Chalmers.

Cei mai buni zece timpi în proba de 100 m liber

  • Pan Zhanle »  46,40 (JO Paris 2024)

  • David Popovici » 46,51 (CM Singapore 2025)

  • David Popovici »  46,71 (CE U23 Samorin 2025)

  • Pan Zhanle »  46,80 (CM Doha 2024)

  • Jack Alexy »  46,81 (CM Singapore 2025)

  • David Popovici »  46,84 (CM Singapore 2025)

  • David Popovici »  46, 86 (CE Roma 2022)

  • David Popovici »  46,88 (CE Belgrad 2024)

  • Cesar Cielo »  46,91 (CM Roma 2009)

  • Jack Alexy »  46,91 (CM Singapore 2025)

  • Pan Zhanle »  46,92 (JO Paris 2024)

  • Jack Alexy » 46,92 (CM Singapapore 2025)

47,08 s este cel mai bun timpal lui Kyle Chalmers în proba de 100 m liber, înregistrat în 2021 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a fost învins de Caeleb Dressel care a avut un timp de 47,02.


Kyle Chalmers ține legătura cu David Popovici

Apoi, a continuat: „Mă înțeleg foarte bine cu toți. Eu și David Popovici, de exemplu, avem drept sponsor Arena. Am participat la câteva ședințe foto împreună. Ținem legătura! L-am întâlnit și pe Jack Alexy și am vorbit puțin mai mult cu el la Singapore, ceea ce a fost mișto. Pan nu vorbește foarte bine engleza, dar am comunicat, mai ales pe Instagram, m-a invitat să vin la Shanghai și alte chestii la un moment dat.

Sunt o persoană căreia îi place foarte mult să se înțeleagă bine cu concurenții săi. Îmi place să fiu în sala de pregătire și îmi place să fiu prezent în momentele importante, în marile finale. Încă mai cred că îi pot învinge pe acești băieți, iar asta mă motivează să continui. Dacă nu aș crede că îi pot învinge, m-aș retrage. Cred cu adevărat că la Jocurile Olimpice de la Los Angeles unii oameni ar putea crede că sunt naiv și că sunt terminat și bătrân, dar cred cu adevărat că până în 2028, cu aceste noi metode de antrenament, voi fi încântat să pot să mă ridic la nivelul acestor băieți și să îi înving”.

Podiumul de la CM Singapore în proba de 100 m liber

  1. David Popovici 46, 51 s

  2. Jack Alexy 46,92 s

  3. Kyle Chalmers 47,17 s

Chalmers spune că în acest moment, pentru el, este vorba despre a progresa la nivel tehnic. El consideră că trebuie să crească la start, să țină aproape de acești băieți la 15 și 25 m și să aibă o întoarcere mai bună.

Kyle Chalmers a povestit cât de greu i-a fost să treacă prin toate fazele la Singapore, fiind conștient că trebuie să fie extrem de rapid pentru a avansa. „Am înotat poate un pic prea repede în serii, ceea ce m-a epuizat pentru semifinale”, a spus el. Cu toate acestea, Chalmers a reușit să prindă finala, singurul din prima semifinală.

Kyle Chalmers: „Am toată admirația pentru el”

El a fost întrebat și despre faptul că Pan Zhanle a ratat finala, punând în context faptul că acesta a venit după marele succes de la Jocurile Olimpice. „Mereu e greu să te întorci după un astfel de succes, sponsorii sar pe tine, începi să ai numeroase ședințe foto, iar atunci când ieși în public oamenii sar pe tine pentru că vor poze, autografe. Apoi trebuie să te întorci la realitatea din bazin și să muncești pentru a putea performa din nou. E o provocare să treci prin toate aceste lucruri. El e la un alt nivel de faimă în China și cred că toate lucrurile acestea l-au secat de energie”, a spus Chalmers.

Înotătorul Pan Zhanle, medaliat cu aur în proba de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, încadrat de Kyle Chalmers și David Popovici / Foto: Getty Images

El a dezvăluit că după ce a înotat în serii alături de Pan, acesta i-a spus că e foarte obosit. „Am toată admirația pentru el pentru că s-a prezentat la aceste Campionate Mondiale. Eu, în 2017, am trecut printr-o operație la inimă și eram într-un loc întunecat, nu știam cum va arăta viitorul meu. Pan este un talent imens, a înotat 46,4, așa că va fi interesant de văzut cum vor arăta următorii ani pentru el”, a subliniat Kyle.

Apoi a vorbit despre finala de la 100 m liber, unde David Popovici s-a impus cu un timp de 46,51, urmat de Jack Alexy cu 46,92 și de australian cu un timp de 47,17. „Când am ajuns la întoarcere, mi-am dat seama că eram aproape de David, probabil nu suficient de aproape. Am ieșit din întoarcere, am respirat spre dreapta și am văzut că eram în fața celorlalți, ceea ce era bine. Am știut că trebuie să dau tot ce pot în ultima parte a cursei pentru a ajunge la perete. Nu știi niciodată cu adevărat unde te afli până nu atingi peretele. Am ridicat privirea și am văzut că eram al treilea. A fost uimitor. L-am văzut pe David cu 46,51 și camera m-a surprins spunând: «La naiba, ce rapid a fost!». Eram foarte mândru de el și foarte mândru de propria mea realizare. A fost frumos să împărtășesc acel moment cu el”, a spus australianul.

David Popovici și Kyle Chalmers FOTO: GettyImages

Chalmers a observat anumite schimbări la David Popovici anul acesta, la Singapore. „A luat câteva kilograme, pare că a pus ceva mușchi și a crescut în înălțime. Se antrenează în sala de forță și are un potențial care te sperie. În același timp, e un tip cu picioarele pe pământ. După cursă mi-a spus: «Știi, e prima dată când te-am învins și e o nebunie. Îmi amintesc că te-am văzut la Rio acum nouă ani și acela a fost primul meu vis olimpic, iar acum să pot concura împotriva ta este o mare onoare». E incredibil că acești tineri vin la mine și îmi spun: „Erai idolul meu când eram mic și mi-am bazat antrenamentul și cursele pe modul în care tu concurai, iar acum suntem rivali și concurenți”. Primele dăți când mi-au spus asta, nu știam cum să reacționez. Mi se părea ciudat. Dar acum mă simt cu adevărat onorat că acești tineri care vin din urmă m-au admirat. Este special când oamenii îți spun asta”, a conchis el.

Kyle Chalmers a avut probleme medicale la Singapore

Chalmers a dezvăluit că la Singapore a luat virusul gastro-intestinal pe care americanii și britanicii l-au contractat în Thailanda. El spune că la bazin erau doar patru toalete, iar doctorul lor i-a sfătuit să nu le folosească.

14 medalii mondialeare în palmares Kyle Chalmers la CM în bazin olimpic, șase de aur, patru se argint și patru de bronz

Cu toate acestea, Chalmers s-a îmbolnăvit, iar înainte de prima zi de concurs a avut scaune cu sânge. „Stomacul meu încă nu funcționează normal după toată experiența. Am pierdut câteva kilograme și pentru câteva zile am stat izolat în camera mea, nu am participat la antrenamentul oficial, dar până la cursa de 100 m liber eram funcțional cu ajutorul medicilor. Să te îmbolnăvești la o competiție a devenit ceva normal, important este cum te descurci cu aceste probleme. Am avut nopți cu febră, cu frisoane petrecute în baie, dar doctorii m-au pus pe picioare și am putut concura”, a spus Chalmers.

Kyle Chalmers privește spre Los Angeles 2028 și Brisbane 2032

Următoarele obiective ale lui Chalmers se leagă de Jocurile Olimpice, mai întâi de Los Angeles 2028 și de Brisbane 2032. „Să pot înota într-o arenă cu 60.000 de locuri cred că e o experiență extraordinară. Și gândul că printre acei spectatori va fi și fetița mea mă încântă. Mai mult, logodnica mea își dorește cu disperare să-și reprezinte țara, Norvegia, la Los Angeles. Ar fi o poveste frumoasă să concurăm amândoi în fața fetiței noastre pe scena olimpică”, a spus Kyle Chalmers.

9 medalii olimpiceare Kyle Chalmers în palmares, una de aur, trei de argint și cinci de bronz

Apoi, în 2032, se gândește să facă parte dintr-o ștafetă a țării sale. „Să vedem cum se vor desfășura următorii ani. Sunt o persoană realistă. Am suferit accidentări destul de grave în trecut și am fost nevoit să mă tratez și să mă refac pentru a putea continua. Sper că organismul meu va rezista încă șapte ani. Dar, având în vedere ceea ce fac în prezent, sunt foarte entuziasmat și motivat să continui să înot cât mai mult timp posibil. Ador să înot, sunt foarte pasionat de asta. Știu că a fi sportiv este doar o perioadă scurtă din viața ta. Nu vreau să trăiesc cu regrete și să spun: «La naiba, aș fi vrut să mai înot și să particip la Jocurile Olimpice din țara mea. Aș fi putut fi fermier și o persoană normală pentru restul vieții mele», a subliniat el.

Kyle Chalmers și Ingeborg Loyning arătând ecografia Foto: Instagram

Cum arată viața lui Kyle Chalmers din afara bazinului? Locuiește la o fermă de care se îngrijește în apropiere de Adelaide. „Nu aș spune că sunt un fermier adevărat. Sunt un amator. Am 20 de acri și toată familia mea a avut legătură cu viața la fermă, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui. Au crescut la fermă, iar verii și rudele lor încă locuiesc la fermă. Așadar, este ceva ce m-a pasionat întotdeauna și cu care am crescut. Acum sunt fericit, am 20 de acri, ceea ce voi ați numi o fermă. Noi o numim fermă de hobby. Sunt la 40 de minute distanță de bazinul în care mă antrenez. Așa că pot să mă trezesc dimineața, să hrănesc vacile, să merg cu tractorul, să beau o cafea, apoi să merg la antrenament, să mă întorc și să-mi fac restul treburilor la fermă după-amiaza. Este cel mai bun stil de viață pe care mi l-aș putea dori”, a concluzionat Kyle Chalmers.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.