International   •   Stranieri   •   SERIE A

Lucescu îl aplaudă pe Chivu și dezvăluie: „L-am vrut la națională, eu să fiu pe lângă el”

Cristi Chivu, pe banca lui Inter // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  marți, 26 august 2025

Mircea Lucescu, 80 de ani, a comentat debutul lui Cristi Chivu pe banca lui Inter în Serie A, o convingătoare victorie cu Torino, 5-0.

Cristi Chivu este doar al doilea antrenor român din istoria lui Inter. Celălalt, Mircea Lucescu, actual selecționer al României, i-a urmărit debutul în campionat și s-a arătat încrezător că fostul fundaș va face treabă bună pe banca nerazzurra.

Mircea Lucescu, după senzaționalul debut în campionat pentru Cristi Chivu: „Sunt convins că va fi ascultat la Inter”

„E un lucru extraordinar, întotdeauna debutul este foarte important, mai ales la o echipă mare, precum este Inter. Mă bucur pentru el și sunt convins că va avea un parcurs foarte bun. E o echipă cu jucători cu mare experiență, joacă un fotbal spectaculos și eficient.


Sunt convins că va fi ascultat, chiar dacă jucătorii pe care-i are la dispoziție au foarte multă experiență internațională. Sunt convins că împreună vor face un grup competitiv, care va viza cu siguranță și Champions League și campionatul.

A căpătat destul de multă experiență, a jucat la cel mai înalt nivel și asta este cel mai important. A devenit antrenor la un club la care a avut succes, are un bagaj de cunoștințe extrem de bogat.

La asta se adaugă faptul că a fost și un foarte bun jucător, a jucat într-o poziție defensivă, de unde a văzut tot jocul, astfel că e mai echilibrat. Va fi susținut, îl are în spatele lui pe Zanetti, un tip cu foarte mare experiență la cel mai înalt nivel.

Nu văd de ce n-ar putea reuși. Are personalitate, este respectat. Când ai o carieră atât de lungă, mai ales în același campionat, este imposibil ca jucătorii să nu-l respecte.


Deocamdată a început foarte bine și merită felicitări pentru asta. Am avut [sub comanda mea] un jucător foarte important în acel grup, pe Mkhitaryan, un jucător extrem de inteligent și cu foarte mare experiență, cu care poate colabora foarte bine”, a afirmat Lucescu la DigiSport.

Mircea Lucescu, despre Cristi Chivu: „Am vrut să vină la națională, eu să fiu pe lângă el”

În aceeași intervenție telefonică, selecționerul a dezvăluit că l-a dorit pe Chivu alături de el, la prima reprezentativă. Evident, mutarea nu s-a concretizat.

„E adevărat. Am vrut ca el să vină, iar eu să fiu pe lângă el, dar lucrurile nu s-au [concretizat]. El ar fi fost antrenorul, iar eu pe lângă el. El antrenorul de pe teren.

Anii pe care i-a petrecut la Primavera, echipa de tineret a lui Inter, cred că l-au ajutat foarte mult să înțeleagă ce are de făcut. La Parma a venit cu foarte multă siguranță.

E mare lucru să știi să iei decizii la timpul potrivit. Iar el a făcut-o. Și pentru Inter era nevoie, după Simone Inzaghi, să vină un fost jucător vizavi de care să existe un respect deosebit. Iar Inter a știut să-l aprecieze pe Chivu”, a completat Lucescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.