Bayern a învins-o cu 3-2 în deplasare pe Wiesbaden, echipă din liga a 3-a, și s-a calificat în turul 2 al Cupei Germaniei.
Campioana Germaniei a avut mari emoții, până să se vadă cu sacii-n căruță. Deși a condus cu 2-0, Bayern s-a văzut egalată la doi în partea secundă, iar golul victoriei l-a reușit abia în al patrulea minut al prelungirilor (90+4)!
Principalii protagoniști ai bavarezilor: Harry Kane și Luis Diaz. Kane a descchis scorul în minutul 16, din penalty, înainte ca Olse să dubleze avantajul oaspeților (min. 51), dar apoi a ieșit din nou la rampă.
Harry Kane, „dublă” și penalty irosit. Primul în Germania!
Prima oară, în mod negativ. Pe fondul creșterii tensiunii din teren, după ce Wiebaden reușișe să egaleze la doi, Bayern a primit un al doilea penalty. Însă englezul, prea sigur pe el, n-a mai reușit să-l păcălească pe portarul Stritzel, care i-a parat șutul.
Pentru golgheterul englez este prima lovitură de la 11 metri ratată într-un meci oficial, din vara lui 2023, când s-a transferat de la Tottenham la campioana Germaniei! Mai ratase vara aceasta într-un amical, contra Spurs-ilor (4-0).
Însă, până la final, și-a reparat greșeala și s-a revanșat față de suporteri cu golul victoriei. O reușită care a venit în al patrulea minut al prelungirilor dictate de „centralul” Siebert.
Tabloidul Bild i-a numărat lui Luis Diaz 7 mari ocazii ratate!
Dacă Bayern a avut atâta emoții cu o echipă de liga a treia este și vina noii vedete Luis Diaz. Extrema adusă de munchenezi de la Liverpool cu 70 de milioane de euro și-a confirmat reputația de „ucigaș al ocaziilor”.
Tabloidul german Bild i-a numărat nu mai puțin de 7 mari ocazii irosite! Căpitanul Joshua Kimmich nu l-a iertat: „Trebuia să câștigăm la un scor mult mai consistent. Când conduci cu 2-0 nu e normal să ajungi în situația de a tremura pentru calificare”.
{{text}}