Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Aryna Sabalenka intervine în scandalul iscat la US Open: „O persoană instabilă, are probleme în afara tenisului”

+16 Foto
Aryna Sabalenka a intervenit în scandalul de la US Open / Foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 28 august 2025

Liderul mondial din circuitul WTA, Aryna Sabalenka (27 de ani), a reacționat după scandalul iscat la US Open între Jelena Ostapenko (28 de ani, #26 WTA) și Taylor Townsend (29 de ani, # 139 WTA).

Letona a avut o ieșire nervoasă la adresa adversarei, pe care a acuzat-o de „lipsă de respect”. Sabalenka a fost martoră la incident și a dezvăluit că a purtat o conversație cu Jelena Ostapenko.

Aryna Sabalenka intervine în scandalul de la US Open, iscat între Jelena Ostapenko și Taylor Townsend: „O persoană instabilă”

Am vorbit cu Jelena după aceea, dar încă nu știu exact ce s-a întâmplat. Este o fată drăguță, dar își pierde prea des controlul asupra emoțiilor. Am încercat să o calmez și să rezolvăm situația într-un mod matur”, a mărturisit Aryna Sabalenka, potrivit sportnieuws.nl.


Era complet pierdută. E dificil. Sper că într-o zi își va da seama ce se întâmplă. Cred că are probleme în viața ei. Se confruntă cu dificultăți în afara tenisului și asta o face o persoană instabilă”, a adăugat liderul mondial.

Ulterior, Ostapenko și-a prezentat versiunea despre incident pe Instagram: „I-am spus adversarei mele că a fost lipsită de respect, pentru că a avut o minge de fileu într-un moment foarte decisiv. Răspunsul ei a fost că nu trebuie să-și ceară scuze pentru asta”.

Este o regulă nescrisă în acest sport să-ți ceri scuze pentru o minge de fileu. „A fost prima dată când mi s-a întâmplat asta”, a continuat letona. „Faptul că joacă în țara ei natală nu înseamnă că se poate comporta așa cum a făcut-o”.


Ostapenko a primit multe reacții negative la acea postare și a fost chiar acuzată de rasism din cauza comentariului său despre Townsend.

„Nu am fost niciodată rasistă în viața mea și respect toate naționalitățile din întreaga lume. Nu contează de unde vii, dar există reguli în tenis. Când ai publicul de partea ta, nu te poți comporta lipsit de respect față de adversarul tău.

Din păcate, vin dintr-o țară mică și nu primesc atât de mult sprijin din partea publicului sau o șansă de a juca în țara mea natală”, a adăugat Ostapenko.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.