International   •   Campionate   •   MERCATO

Se face Garnacho! Detaliile acordului dintre Manchester United și Chelsea

Alejandro Garnacho // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 29 august 2025

Chelsea a negociat cu Manchester United timp de o lună de zile pentru a-l obține pe Alejandro Garnacho.

Suma la care cele două cluburi au bătut într-un final palma este de 40 de milioane de lire sterline, aproximativ 46,2 milioane de euro. Sunt cei mai mulți bani pe care Manchester United îi primește în schimbul unui jucător crescut în academia sa.

Manchester United și-a asigurat un procent de 10 la sută dintr-un viitor transfer

Inițial, Chelsea a făcut o ofertă de 25 de milioane de lire sterline, în timp ce United a insistat pentru 50 de milioane de lire sterline. „Diavolii” au acceptat în cele din urmă 40 de milioane, dar și-au asigurat un procent de 10 la sută dintr-un viitor transfer al atacantului în vârstă de 21 de ani.


7 anieste durata contractului pe care Alejandro Garnacho îl va semna cu Chelsea

Absolvent al academiei lui United, după o perioadă inițială în echipa de tineret a lui Atletico Madrid , Garnacho a insistat să plece încă de când a aflat de interesul lui Chelsea pentru el, în această vară. Ieșise din grațiile managerului Ruben Amorim, după ce i-a reproșat public acestuia că în finala Europa League 2025, cu Tottenham (0-1), l-a introdus abia în final.

Alejandro Garnacho a fost sfătuit chiar de Ruben Amorim să plece, în fața echipei!

Dorința lui de a pleca la Chelsea a fost atât de mare, încât se spune că a refuzat toate celelalte oferte care au sosit pe adresa sa. Era chiar dispus să rămână la „tineretul” lui United, dacă nu i se dă drumul la albaștri.


Garnacho s-a numărat printre cei cinci jucători de la United cărora li s-a permis să-și amâne revenirea la antrenamente pentru a-și căuta echipă. Tabloidul Daily Mail a dezvăluit că argentinianul ar fi fost sfătuit chiar de Ruben Amorim să plece, în fața coechipierilor! La Chelsea, el va concura pentru titularizare cu o altă achiziție, Jamie Gittens (Borussia Dortmund), pe aripa stângă a lui Enzo Maresca .

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.