Metaloglobus a reușit o mutare interesantă pe piața transferurilor. Benjamin Hadzic (26 de ani), atacant cu dublă cetățenie germano-bosniacă, a semnat oficial cu echipa din Superligă.
Hadzic vine din fotbalul german, ultima dată evoluând pentru Hessen Kassel, formație din liga a 4-a. În urmă cu șapte ani, pe când îmbrăca tricoul lui Hannover 96, acesta a bifat 3 apariții în Bundesliga, adunând 22 de minute pe teren.
Metaloglobus l-a semnat pe Benjamin Hadzic: „Bine ai venit!”
Născut pe 4 martie 1999 (26 de ani) în Germania, Benjamin este un atacant care vine din fotbalul german. Ultima oară a jucat pentru KSV Hessen Kassel în Regionalliga Südwest. Este considerat un jucător foarte versatil.
„Bine ai venit, Benjamin Hadzic! Mult succes în tricoul echipei noastre!”, au transmis bucureștenii pe pagina oficială de Facebook.
Crescut în academiile de prestigiu ale Bayern Munchen, 1. FC Nürnberg și VfB Stuttgart, Hadžić și-a făcut debutul profesionist în Bundesliga cu Hannover 96 în decembrie 2018, bifând trei apariții în Bundesliga. După o perioadă petrecută la echipa secundă, s-a transferat în 2020 la Austria Klagenfurt, în liga a doua austriacă, unde a semnat un contract până în 2022. Au urmat apoi experiențe la Schweinfurt 05, Kickers Offenbach și KSV Hessen Kassel.
Metaloglobus l-a semnat pe Benjamin Hadzic. Foto: FacebookBenjamin Hadzic ar putea debuta cu FC Argeș
La nivel internațional, Hadžić a reprezentat Bosnia și Herțegovina la Campionatul European U17 din 2016, marcând două goluri decisive în victoria contra Ucrainei. A jucat și pentru reprezentativa U19, unde a adunat 16 meciuri și 4 goluri, dar și pentru reprezentativa de tineret a Bosniei pentru care a jucat 4 meciuri.
Cotat la 75.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, atacantul ar putea debuta pentru Metaloglobus duminică, 31 august, în deplasarea de la Mioveni, contra celor de la FC Argeș, meci programat la ora 16:00.
- Articol de Cosmin Nistor
{{text}}