Vești foarte bune pentru selecționerul Mircea Lucescu din Anglia, unde Radu Drăgușin și-ar putea relua curând antrenamentele în regim normal cu colegii de la Tottenham. Managerul londonezilor a declarat, la conferința de presă dinaintea partidei de mâine cu Bournemouth, că „într-un interval de șapte-zece zile, se va pregăti alături de toți colegii”.
Cu alte cuvinte, după pauză meciurilor interțări, stoperul român își va fi încheiat recuperarea după operația la genunchi.
Thomas Frank: „Trebuie să te integrezi atent și cu răbdare. Nu este suficient să ai un presezon de șase săptămâni!”
Calvarul lui Radu Drăgușin este foarte aproape să se încheie. Fundașul de 23 de ani a aflat chiar de la noul manager al lui Spurs că perioada în care s-a pregătit separat de restul echipei e pe sfârșite. „Drăgușin e gata să revină, își recapăt forma fizică de ceva vreme. Cred că ar trebui să se alăture echipei peste o săptămână, 10 zile, cred că acesta e termenul.
Deci, e un lucru pozitiv, dar, desigur, e vorba de o ruptură de ligament încrucișat anterior. Sunt mereu puțin mai afectat, nu mă îngrijorez, dar sunt conștient că e nevoie de timp.
Când ai lipsit timp de nouă luni, știi că trebuie să te integrezi cu atenție și răbdare. Nu este suficient să ai un presezon de șase săptămâni. Trebuie să-ți acorzi puțin mai mult timp, dar este ceva pozitiv și o surpriză plăcută pentru mine să văd că Drăgușin revine”.
Radu Drăgușin i-a strâns mâna lui Thomas Frank. În dreapta, Frank îl îmbrățișează pe James MaddisonȘi internaționalul român spunea recent că „sunt în momentul în care simt că mai am puțin, dar în același timp sunt conștient că nu trebuie să mă grăbesc după această accidentare, pentru că este una destul de dificilă după care ai nevoie de destul timp să te recuperezi.
Am sperat până în ultimul moment să nu fie nimic serios, deși, când m-am accidentat și eram pe teren, mi-am dat seama că este o senzație pe care nu am mai avut-o niciodată. S-a dovedit a fi cel mai rău. Mi-a fost destul de greu până am învățat să trăiesc cu acest lucru, să-l accept. A fost cel mai dificil”.
{{text}}