International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Două faze fixe au liniștit-o pe Fulham » Chelsea câștigă și urcă pe primul loc în Premier League

+17 Foto
Chelsea - Fulham // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 30 august 2025

Chelsea a surclasat-o pe Fulham în meciul care a deschis etapa 3 din Premier League, scor 2-0.

Fără să strălucească - cel puțin în prima parte - Chelsea și-a făcut treaba împotriva rivalei londoneze. Două goluri din faze fixe, corner, respectiv penalty, au făcut ca punctele să rămână pe Stamford Bridge.

Cert este că Marco Silva și elevii lui se vor întoarce acasă cu un gust amar. Chelsea nu le-a dat mari bătăi de cap în prima parte, iar în minutul 21 poarta albaștrilor chiar a fost penetrată la capătul unui contraatac finalizat de tânărul Joshua King (18 ani).


Oaspeții au sărbătorit golul, dar 4 minute mai târziu „centralul” Robert Jones a anulat reușita, sancționând un contact între Rodrigo Muniz și Chalobah în construcția fazei. La capătul unei piruete, Muniz a călcat pe piciorul adversarului, un contact involuntar, din inerție, dar taxat „la sânge” de arbitrul englez.

+17 Foto
Chelsea - Fulham, în deschiderea etapei 3 din Premier League // foto: Guliver/gettyimages

Două faze fixe au „liniștit-o” pe Fulham pe Stamford Bridge

Întreruperile din prima parte, pentru accidentarea musculară a lui Liam Delap, apoi pentru judecarea golului oaspeților, au făcut ca arbitrii să dicteze 9 minute de prelungire pentru prima parte. În ultimul dintre ele, spre disperarea lui Marco Silva, Chelsea a deschis scorul: Enzo a centrat din corner, Joao Pedro a punctat cu capul, din interiorul careului mic.


La reluare, nu a durat mult până ca albaștrii să-și dubleze avantajul. Enzo, servant la prima reușită, a transformat un penalty dictat tot după ce Robert Jones a revăzut faza la monitorul VAR.

Ceea ce a sancționat de această dată a fost un henț comis de Sessegnon la centrarea lui Chalobah. Chiar înainte, Joao Pedro lovise balonul cu palma, dar „centralul” a considerat că acea atingere cu mâna nu trebuie fluierată.

Început șocant de sezon pentru sistemul VAR.



- Reacția lui Jamie Carragher în timpul meciului

Golul 2 a produs descătușarea în tabăra lui Enzo Maresca. Chelsea a fost în control în partea a doua și a avut câteva șanse să-și majoreze avantajul. A și avut emoții în minutul 90+2, când Joao Pedro a respins de pe linia porții ceea ce ar fi fost un gol al lui Fulham, dar în rest i-a ținut liniștiți pe jucătorii în alb.

Chelsea are acum 7 puncte și a urcat provizoriu pe prima poziție în Premier League. Tottenham și una dintre Arsenal și Liverpool o pot depăși, în caz că-și vor câștiga partidele. Și Nottingham ar putea urca pe primul loc, dacă o va ajuta jocul rezultatelor.

FINAL » Chelsea - Fulham 2-0

Chelsea - Fulham, echipe de start:

CHELSEA (4-2-3-1): R. Sanchez - Gusto, Chalobah, Tosin, Cucurella - Caicedo, Enzo Fernandez (cpt.) - Estevao, Joao Pedro, Neto - Delap

Rezerve: Jorgensen - Acheampong, Andrey Santos, Essugo, W. Fofana, T. George, Gittens, Hato, R. James

Antrenor: Enzo Maresca

FULHAM (4-2-3-1): Leno (cpt.) - Tete, Andersen, Bassey, Sessegnon - Lukic, Berge - Castagne, J. King, Iwobi - R. Muniz

Rezerve: Lecomte - Cairney, J. Cuenca, R. Jimenez, Reed, A. Robinson, Smith Rowe, A. Traore, H. Wilson

Antrenor: Marco Silva

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.