Americanca Taylor Townsend (29 de ani, 139 WTA) s-a calificat pentru a doua oară în optimile de finală la New York, după ce a învins-o pe Mirra Andreeva (18 ani, 5 WTA) cu 7-5, 6-2. Ea a mai fost în această fază în 2019, când a învins-o în drumul său pe Simona Halep, favorită 4.
Taylor Townsend a avut de înfruntat diverse situații la această ediție de US Open. Pe lângă tensiunea meciurilor, ea a avut de gestionat episodul cu Jelena Ostapenko. După victoria din turul al doilea, letona i-a reproșat multe, disputa ducându-se apoi și în online.
După meciul cu Ostapenko, Townsend a jucat un meci de dublu, apoi a învins-o în sesiunea de seară pe favorita cinci a turneului, Mirra Andreeva, cu 7-5, 6-2. Cum au fost aceste 48 de ore pentru americancă?
„Nu a fost deloc greu, sunt făcută pentru astfel de lucruri. Chiar simt asta, pentru că am rămas fidelă convingerilor mele. Nu a trebuit să apăr nimic din ceea ce am spus – am spus ce aveam de spus și am vorbit serios. Într-un fel, a fost chiar benefic, pentru că a doua zi aveam un meci de dublu și am fost obligată să mă concentrez din nou. Nu aș permite niciodată ca vreo dramă sau vreun eveniment din afara terenului să mă distragă de la obiectivul meu atunci când pășesc pe teren. Așa am fost crescută: odată ce intru pe terenul de antrenament sau pe cel de joc, totul devine strict despre ce an de executat”, a spus ea.
Apoi, a adăugat: „Sigur, este un alt tip de provocare, o altă formă de expunere. Rețelele sociale, mesajele, oamenii care îți scriu sau îți trimit opinii – uneori m-a surprins cât de mulți aveau numărul meu de telefon. Am primit zeci de mesaje și a trebuit să filtrez totul. Dar tocmai asta înseamnă profesionalism: capacitatea de a bloca zgomotul exterior și de a-ți face treaba atunci când intri pe teren. În același timp, am avut grijă să-mi creez momente de liniște. Când am ajuns la hotel, am spus: «Gata, am terminat». Am pus telefonul pe «Nu deranjați», l-am lăsat deoparte și m-am oprit. A doua zi dimineață am făcut același lucru. Asta m-a ajutat să fiu prezentă și concentrată exact acolo unde trebuie”.
Taylor Townsend: „E o altă femeie pe teren acum”
Taylor este pentru a doua oară în optimile de finală la US Open, după parcursul din 2019, atunci când le-a învins pe Kateryna Baindl (Ucraina), Simona Halep, învingătoare la Wimbledon în acel an, și Sorana Cîrstea.
Un jurnalist a rugat-o să facă o comparație între drumul din 2019 și cel de acum, mai ales că Simona Halep era atunci între primele cinci favorite, așa cum a fost și Mirra Andreeva în acest an. „În 2019 simțeam că urc, că încerc să trec peste un obstacol, dar erau atât de multe momente în care eram aproape să reușesc și totuși nu reușeam. Am fost aproape, dar nu suficient. Am simțit însă că acel meci cu Halep a fost un punct de cotitură pentru mine, momentul în care am trecut peste barieră și am reușit, în sfârșit”, a subliniat ea.
Americanca a învins-o pe Simona Halep cu 3-6, 6-3, 7-6 (4) în turul al doilea la US Open 2019, provocând atunci o mare surpriză, iar jocul său a fost caracterizat de venirile la fileu, americanca urcând de 115 ori la fileu.
Apoi, a elaborat: „Atunci am simțit că m-a ajutat să mă afirm ca jucătoare. Apoi am putut continua și am ajuns să joc cu Bianca Andreescu, unde am pierdut în trei seturi, dar ea a câștigat turneul. De data asta, senzația a fost complet diferită. Nu căutam nimic, nu încercam să găsesc răspunsuri. Le aveam deja. Eram atât de încrezătoare, atât de sigură pe mine, pe ceea ce făceam și pe modul în care executam, încât nu conta dacă mingea se ducea în gardul din spate sau lovea fileul. Nu conta. Eu continuam pur și simplu. De aceea, totul a fost diferit. Sunt o persoană complet schimbată față de cea din 2019 și cred că asta s-a văzut. Asta mi se pare fascinant la tenis: faptul că poți reflecta și compara nu doar jocul, ci și atitudinea, gesturile, felul în care te comporți. Și atunci vezi clar diferența: e o altă femeie pe teren acum”.
Taylro Townsend și Simona Halep la finalul partidie din 2019 de la US Open FOTO Imago ImagesÎn turul următor, ea o va întâlni pe Barbora Krejcikova, cea care a eliminat-o în turul al treilea pe Emma Navarro, favorită 10, învingând-o în trei seturi cu 4-6, 6-4, 6-4.
Uneori poate deveni copleșitor să ai parte de atâta atenție, dar partea bună e că multe dintre aceste interacțiuni rămân în zona rețelelor sociale, deci la o anumită distanță. Iar eu accept asta. Îmi place să fiu eu însămi, să mă arăt exact așa cum sunt. Dacă oamenilor le place, foarte bine. Dacă nu, asta e. Nu trebuie să fiu altcineva. Și cred că asta e partea cea mai mișto – oamenii simt autenticitatea și rezonează cu ea. Eu cred că sunt o persoană destul de cool, amuzantă, și până la urmă asta e tot ce contează. Mă bucur de călătorie, mă bucur de experiență– Taylor Townsend
{{text}}