Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a susținut sâmbătă conferința de presă premergătoare derby-ului cu CFR Cluj, din etapa 8 din Superliga, programat duminică, de la ora 21:30, în Gruia.
Întrebat despre un posibil transfer al atacantului rivalei, Louis Munteanu (23 de ani), tehnicianul cipriot a declarat că orice jucător este binevenit la campioana en-titre.
Finanțatorul FCSB a dezvăluit în urmă cu câteva zile că a făcut o ofertă de 4 milioane de euro pentru Louis Munteanu, iar imediat după calificarea în grupa Europa League obținută joi seară, Gigi Becali, prezent la meciul cu Aberdeen de pe Arena Națională (3-0), a declarat că a mărit oferta către CFR Cluj cu 500.000 de euro.
Totuși, Ioan Varga, patronul de la CFR Cluj, susține că nu intenționează să-l vândă așa ieftin pe atacant, asigurând că are oferte de 10 milioane de euro pentru Munteanu.
VIDEO. Elias Charalambous, despre un eventual transfer al lui Louis Munteanu la FCSB: „Niciodată nu voi spune nu”
„Dacă patronul decide că va transfera un jucător, niciodată nu voi spune nu. El decide. Cred în echipa mea, dar până nu se termină perioada de transferuri nu știi niciodată. Nu decid eu cine vine sau cine pleacă de la echipă.
Dacă patronul sau Meme (n.r. Mihai Stoica) decid să aducă un jucător, e binevenit. Eu sunt aici să antrenez echipa, nu să decid transferurile”, a declarat Elias Charalambous în conferința de presă.
CFR a început sezonul ca noi, nu foarte bine. Meciurile pe plan european au fost motivul pentru care nu am început așa bine. Acum au un alt antrenor cu un stil de joc diferit. Am analizat ultimele două meciuri ale lor, va fi greu, dar vom da totul să câștigăm cele 3 puncte.
Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas, ne place să visăm, dar trebuie să fim modești. Trebuie să privim realitatea, să luăm pas cu pas. Nimeni nu știe cât de departe putem ajunge. Avem așteptări mari, dar trebuie să știm cine suntem. Vom încerca să ajungem cât mai departe. Trebuie să câștigăm din nou campionatul. E foarte important să începem să câștigăm puncte.
Nu am început foarte bine sezonul, dar știm foarte bine că avem calitatea de a ne îmbunătăți. Campionatul din România e greu, unele echipe sunt mai bune în acest an. Nu ne concentrăm la adversari, trebuie să ne facem treaba bine. Prioritatea e să ne îmbunătățim, atât individual, cât și ca echipă
- Elias Charalambous, antrenor FCSB
{{text}}