Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Panduru, „impresar” pentru un fotbalist pe val din Superligă: „E o mare nebunie de jucător, 5 milioane de euro!”

Panduru

Articol de Maria Olteanu   —  sâmbătă, 30 august 2025

Ștefan Baiaram (22 de ani) traversează cel mai bun moment al carierei în startul acestei stagiuni, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei lui Rădoi. Ușor accidentat, acesta a insistat să joace la returul cu Istanbul Basaksehir și nu a dezamăgit, marcând golul de 2-1. Văzând evoluțiile lui, fostul internațional român Basarab Panduru (55 de ani) consideră că acesta poate pleca curând în străinătate.

În acest sezon, Ștefan Baiaram are 6 goluri în 12 meciuri, în campionat și preliminariile Conference League, iar Panduru susține că prestațiile excelente ale acestuia ar putea stârni interes din străinătate.

Gândindu-se la posibilele destinații pentru vedeta Craiovei, fostul internațional român a numit două echipe, Mainz și Sparta Praga, ambele viitoare adversare ale oltenilor în faza unică din Conference League.

Evoluțiile solide ale lui Baiaram l-au adus și în atenția selecționerului Mircea Lucescu, care l-a chemat în premieră la prima reprezentativă a României, pentru partidele din luna septembrie, amicalul cu Canada și meciul cu Cipru, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.


Panduru i-a stabilit prețul lui Baiaram: „Mare nebunie de jucător, 5 milioane”

„Mă gândeam la Baiaram la cine poate să-l ia… Mainz şi Sparta Praga. Baiaram, mai ales la ce face acum, e o mare nebunie de jucător, deja de anul trecut.

A marcat 11 goluri sezonul trecut, cu multe meciuri titular, iar felul în care joacă şi golurile lui… A dat şi două goluri cu capul într-un meci, din fiecare procedeu are goluri. Dacă o ţine aşa, poate pleca pe cinci milioane”, a spus Basarab Panduru, despre jucătorul Craiovei, citat de primasport.ro.

Ștefan Baiaram

Mirel Rădoi vrea și el ca Baiaram să se transfere

Acum sper să-l vindem pe Baiaram după meciul din seara asta. Sper să-l convingem. A vrut să joace, a fost dorința lui. Sunt în situația în care, ca fost jucător, am fost manipulat emoțional să pot să joc și când nu puteam s-o fac.



Știu ce au însemnat pentru mine două operații la genunchi. Ei trebuie să decidă singuri, cu doctorul. Nu vreau ca mai târziu să sufere din cauza mea



- Mirel Rădoi, după meciul de joi seara

Programul complet al Craiovei în Conference League

  • Rapid Viena - Universitatea Craiova

  • Universitatea Craiova - Sparta Praga

  • Universitatea Craiova - Mainz

  • AEK Atena - Universitatea Craiova

  • Universitatea Craiova - NoahRakow - Universitatea Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.