Cu toate că a condus cu 1-0, Inter a cedat pe teren propriu în fața celor de la Udinese, scor 1-2, într-un duel al rundei cu numărul #2 din Serie A. Astfel, trupa lui Chivu a înregistrat primul eșec stagional.
Prima șansă importantă de gol a partidei a venit în minutul 9 și le-a aparținut oaspeților. Vakoun Bayo a intrat în posesia balonului în apropierea careului advers, de unde a reluat spre poarta lui Sommer, însă șutul ivorianului nu a fost cadrat.
Replica „nerazzurrilor” a venit în minutul 14, când Alessandro Bastoni a reluat spre poarta lui Udinese din interiorul careului, după o lovitură de colț a Interului, dar Sava a reușit să rețină.
Dumfries, înger și demon pentru Inter în primele 45 de minute
Trei minute mai târziu, elevii lui Chivu au deblocat tabela pe „Giuseppe Meazza”. Olandezul Denzel Dumfries a fost scăpat din marcaj de către fundașii oaspeților și a reușit să-l învingă pe Sava, după o pasă excelentă a lui Marcus Thuram.
Avantajul gazdelor nu a durat însă mult timp. În minutul 28, Keinan Davis a restabilit egalitatea, transformând fără emoții o lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost acordat de „centralul” Matteo Marchetti pentru un henț comis de Dumfries în propriul careu.
După primirea golului, vicecampioana Italiei și a Europei a pus stăpânire pe joc, încercând să revină la conducere, însă fără rezultate notabile.
Ba mai mult, prinsă pe contraatac, echipa lui Chivu a mai primit o lovitură, chiar înainte de pauză, mai exact în minutul 40, atunci când francezul Arthur Atta a făcut 2-1 pentru oaspeți cu o execuție de manual, mingea fiind trimisă la colțul lung al porții lui Sommer, portarul elevețian neavând nicio șansă să intervină.
Astfel, Inter a intrat în dezavantaj la cabine, scor 1-2.
Partea secundă s-a jucat la poarta lui Sava, dar românul a fost la înălțime
„Nerazzurrii” au început bine actul secund, încercând să înscrie repede, iar prima mare ocazie de gol a venit în minutul 48. Federico Dimarco a expediat o centrare precisă din flancul stâng, iar Marcus Thuram s-a înălțat peste defensiva a lui Kosta Runjaic, însă lovitura sa de cap a trecut peste poarta lui Sava.
Inter a continuat să preseze, iar în minutul 56, Dimarco a restabilit egalitatea, cu un șut puternic din colțul careului. În urma verificării VAR însă, golul a fost anulat, motivul fiind reprezentat de o poziție de ofsaid în care s-a aflat Marcus Thuram, autorul pasei decisive.
După acest eveniment, Chivu a efectuat o dublă schimbare, introducându-i pe teren pe Henrikh Mkhitaryan și Pio Esposito, lucru care i-a permis lui Inter să continue perioada de dominare, iar în minutul 69, gazdele au fost, din nou, foarte aproape de a reface echilibrul pe tabelă.
Sava a avut însă o intervenție excelentă la execuția lui Thuram, după care defensiva lui Udinese a rezistat eroic la alte trei șuturi trimise de atacanții „nerazzurrilor” din interiorul careului.
Pe final de meci, forcingul gazdelor a continuat, însă echipa lui Runjaic a reușit să îndepărteze pericolul de fiecare dată și, astfel, Udinese a plecat învingătoare de la Milano.
În urma acestui rezultat, trupa lui Chivu a rămas cu trei puncte și a coborât pe locul 6 în Italia. De cealaltă parte, formația din Udine a acumulat patru puncte și i-a depășit pe „nerazzurri”, urcând pe poziția a 5-a.
În etapa viitoare din Serie A, Inter va evolua pe Allianz Stadium, în derby-ul cu Juventus, în timp ce Udinese va juca pe terenul nou-promovatei Pisa.
Clasamentul din Serie A:
FINAL » Inter - Udinese 1-2
- Click AICI pentru statistici;
- Au marcat: D. Dumfries (17') / K. Davies (28' - pen), A. Atta (40');
- Minutul 56: Federico Dimarco a marcat pentru Inter, dar golul a fost anulat pentru ofsaid;
- Minutul 40: Arthur Atta i-a adus pe oaspeți în avantaj, după o execuție superbă la colțul lung, la care Sommer nu a putut interveni;
- Minutul 28: Udinese a restabilit egalitatea, prin Keinan Davis, care a transformat o lovitură de la 11 metri. Penalty-ul a fost acordat în urma unui henț comis de Dumfries în propriul careu;
- Minutul 17: Denzel Dumfries a adus-o pe Inter în avantaj. Olandezul a fost scăpat din marcaj de către fundașii oaspeților și a finalizat în poarta lui Sava, după o pasă excelentă a lui Marcus Thuram.
Inter - Udinese » Echipele de start:
INTER MILANO (3-5-2): Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Sucic, Dimarco - Thuram, L. Martinez
Rezerve: Di Gennaro, J. Martinez - Augusto, Bonny, Darmian, De Vrij, Diouf, Esposito, Frattesi, Henrique, Mkhitaryan, Palacios, Pavard, Zielinski
Antrenor: Cristi Chivu
UDINESE (3-5-2): Sava - Bertola, Kristensen, Solet - Ehizibue, Atta, Karlstrom, Piotrowski, Zemura - Davis, Bayo
Rezerve: Nunziante, Venuti - Bravo, Buksa, Camara, Ekkelenkamp, Goglichidze, Kabasele, Kamara, Lovric, Miller, Modesto, Zarraga
Antrenor: Kosta Runjaic
Stadion: Stadio Giuseppe Meazza (Milano)
Arbitru: Matteo Marchetti
{{text}}