CFR Cluj - FCSB 2-2. Louis Munteanu (23 de ani) a tras concluziile la finalul partidei contra campioanei României, din etapa a 8-a a Superligii, meci care a însemnat revenirea lui la echipa clujeană, după câteva săptămâni incerte.
Atacantul lui CFR Cluj jucase ultima dată în Superliga pe 17 august, în remiza 3-3 cu FC Botoșani, când a prins 29 de minute, iar ultimele zile au fost mai complicate pentru acesta, în jurul lui creându-se o întreaga poveste privind o eventuală despărțire de formația din Gruia.
Deși s-a vorbit despre transferul lui în această vară în străinătate, Munteanu continuă la CFR Cluj, iar la finalul partidei cu FCSB a vorbit despre perioada controversată și convocarea la națională.
Louis Munteanu, după CFR - FCSB: „Când vine un antrenor nou are principiile lui”
„Am luat gol pe final, îmi pare rău. Eu zic că am jucat bine, îmi pare rău că am luat gol pe final. Poate meritam și noi să câștigăm. Nu sunt aici să vorbesc despre arbitraj, sunt aici să joc fotbal și atât. Am încercat să dau totul pentru echipa mea. Acum vine echipa națională și mă bucur că sunt sănătos.
Când vine un antrenor nou, are principiile lui. E încă devreme, sper ca băieții să lucreze bine și după națională să arătăm mai bine decât acum.
Cum adică nu am jucat mult? Am jucat meci de meci. Am lipsit un meci sau două. E o mândrie, mă duc să ajut băieții și sper să câștigăm. Când am fost cu mister Lucescu, mi-a dat încredere, m-am pregătit bine și așa o să fac și de acum înainte. Nu știu nimic despre vreun transfer”, a spus Louis Munteanu, după meci, la flash-interviu, la emisiunea „Digi Sport Special”.
Au o echipă care știe cu mingea. E o echipă bună. O să fie o perioadă în care ne putem încărca bateriile și să încercăm să urcăm în clasament. Nu prea comentăm arbitrajul. Asta se întâmplă. Dacă e o greșeală, sunt și ei oameni, fac greșeli, cum facem și noi la fiecare meci pe teren. Nu ne concentrăm pe asta acum. Pentru noi începe o perioadă în care ne putem concentra pe campionat și Cupă, pentru că nu mai suntem în Europa. Trebuie să facem asta cu demnitate. CFR nu trebuie să fie unde e acum
- Damjan Djokovic, mijlocaș CFR Cluj
{{text}}