Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj - FCSB

Mihai Stoica, ironie în 12 cuvinte la adresa lui Sebastian Colțescu, după CFR Cluj - FCSB

Mihai Stoica. FOTO: Imago Images

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 01 septembrie 2025

CFR Cluj - FCSB 2-2. Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al campioanei României, a reacționat pe rețelele de socializare, imediat după remiza din Gruia, de duminică seara, din runda a 8-a a Superligii.

Mihai Stoica a acuzat arbitrajul, considerând că FCSB a fost privată de un penalty pe finalul meciului când scorul era încă 2-1 în favoarea gazdelor.

Faza la care acesta a făcut referire s-a petrecut în minutul 83, când execuția lui Adrian Șut, din afara careului, l-a atins în mână pe Adrian Păun, însă centralul întâlnirii, Sebastian Colțescu, a lăsat jocul să continue, fără să dicteze lovitură de la 11 metri campioanei.

Mihai Stoica îl acuză pe Colțescu că nu a dictat penalty în minutul 83


De asemenea, acesta nici nu a fost chemat din camera VAR, unde se afla Ovidiu Hațegan, pentru a revedea faza, iar Adrian Șut, văzând că nu se dictează penalty, și nici măcar corner, și-a exprimat nemulțumirea.

„Pentru Colțescu, dacă respingi mingea cu mâna, nu e penalty. Nici corner”, a scris oficialul roș-albaștrilor pe Facebook, la scurt timp după terminarea partidei.

Fără să primească acel posibil penalty, FCSB a reușit să restabilească egalitatea pe final, grație golului semnat de Juri Cisotti în minutul 87.

Becali a fost și el supărat pe arbitraj


Mihai Stoica nu a fost singurul din partea campioanei României care l-a criticat pe Colțescu. La rândul lui, patronul FCSB, Gigi Becali, a taxat maniera de arbitraj a centralului.

„Până la urmă asta este. Bine că am egalat. Când o prinzi aşa pe CFR, că altă dată n-o mai prindem aşa... Mă refer că nu subţire, dar nepregătită. Ca în seara asta n-o să mai fie vreodată, dar şi noi am fost...Acolo, dacă nu e 11 metri... Îi rupe tricoul lui Alibec şi nu e 11 metri? 

O să propun ca toţi să se ţină de tricou, să se facă aşa un meci. Când arbitrează Colţescu o dată toţi să tragă tricouri, să se ţină de ele, ca să schimbăm regula jocului. Acolo e Haţegan vinovat, Colţescu nu vede. Este şi Colţescu la Şut, că mingea se duce în gol.

Ăla (n.r. - Păun) mingea bagă cotul în minge. Ce tendinţă spre corp să aibă mingea? Mingea se ducea în poartă spre gol. Există doar o explicaţie: aşa am vrut eu, că e mai bine pentru CFR. Dacă-i iei pe Haţegan şi Colţescu... Am o explicaţie, dar treaba e că e o chestie de care o să spuneţi... Nu ştiu cum să zic, ca să nu se considere nu ştiu ce. 

Am explicaţia, e adevărat că nu poţi spune că are Varga sau preşedintele Balaj sau clubul CFR de acum că are vreo prietenie cu vreun arbitru. Nu, e exclus! N-a mai fost prietenie cu arbitrii de când e Varga. Să spun să mă duc la comisii? Varga este corect, clubul lui Varga este corect pe bune şi nu o zic la mişto”, a spus Becali, după meci, la Prima Sport.

Imagini de la meciul CFR Cluj - FCSB 2-2

Clasamentul la zi în Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.