Cesare Butini, directorul tehnic al Federației Italiene de Natație, a fost primul oficial care a vorbit într-un interviu pentru Repubblica despre scandalul care a acaparat Italia în aceste zile, două înotătoare fiind reținute pe aeroportul din Singapore, la câteva zile după Campionatele Mondiale, fiind suspectate că au furat trei sticle parfumuri dintr-un magazin duty-free.
Scandalul a izbucnit pe 29 august, atunci când Gazzetta dello Sport a scris că Benedetta Pilato, medalistă cu bronz la 50 m liber la CM de la Singapore, și Chiara Tarantino au fost arestate pe aeroportul Changi, fiind suspecte de furtul unor parfumuri. Acest eveniment s-a întâmplat pe 18 august, când cele două se întorceau din Bali, unde petrecuseră câteva zile după competiția mondială de la Singapore.
După cum informa cotidianul italian, acestea au fost ridicate de la poarta de îmbarcare, după ce camerele de supraveghere au surprins-o pe Tarantino strecurând în geanta lui Pilato trei sticle cu parfum. Ele au fost încătușate, duse la o secție de poliție și interogate, dar Gazzetta dello Sport susține că autoritățile politice din Italia au intervenit, iar fetele au fost duse la un hotel sub pază strictă, apoi au fost lăsate să se întoarcă în Italia.
Se pare că, pe lângă bunurile furate, polițiștii din Singapore s-au alarmat și pentru niște pastile de somn pe care le aveau asupra lor italiencele. Aceștia au crezut inițial că sunt droguri; posesia de narcotice este un delict major în micuțul stat din Asia.
Vor exista consecințe pentru cele două înotătoare?
Federația Italiană a emis un comunicat după ce acțiunile celor două au fost dezvăluite, dar duminică un oficial a vorbit despre cele întâmplate.
Cesare Butini, directorul tehnic al Federației Italiene de Natație, a spus pentru Repubblica: „Ele sunt ambasadoare chiar și atunci când nu poartă însemnele țării pe care o reprezintă. Vom evalua situația împreună cu președintele în zilele următoare și vom lua măsuri când vom avea mai multe informații pentru a avea o imagine mai clară. Dar, în general, aceasta este o poveste care ar trebui să ne servească drept lecție tuturor. Este o mare amărăciune pentru un comportament care nu aduce beneficii nimănui și care, cu siguranță, dăunează mișcării sportive în general”
El a continuat: „Voi avea cu siguranță ocazia să vorbesc cu ele. Le voi spune că au făcut ceva foarte prostesc. Ceea ce au făcut este foarte grav. Nu este bine să ajungi pe prima pagină a ziarelor pentru așa ceva.”
Reacții diferite pentru cele două înotătoare din Italia
Singura reacție a Benedettei Pilato a venit pe Instagram: „În zilele care ar fi trebuit să fie dedicate în principal odihnei și relaxării mentale, am trecut, departe de casă, prin momente deosebit de dificile, care, din fericire, s-au dovedit a fi independente de voința mea, dar care m-au afectat grav.
Vreau să precizez că am colaborat cu autoritățile locale încă de la început, cu sprijinul deplin al ambasadei italiene. Din fericire, incidentul s-a încheiat în câteva ore, fără consecințe, datorită transparenței maxime de care am dat dovadă față de autoritățile aeroportuare din Singapore. Nu am intenționat niciodată să fac gesturi nepotrivite, iar cei care mă cunosc știu cât de mult îmi pasă de valorile sportive, corectitudinea și onestitatea personală. Din această experiență, am învățat lecții importante despre prudență, responsabilitate individuală și valoarea oamenilor din jurul meu”, a transmis ea.
Benedetta Pilato și Chiara Tarantino în vacanța din Bali FOTO InstagramChiara Tarantino și-a șters toate conturile de pe rețelele de socializare, optând să păstreze tăcerea.
Pilato și Tarantino au fost în vacanță alături de alte două înotătoare, Anita Bottazzo și Sofia Morini, dar acestea doar au fost percheziționate, nu reținute în acest caz.
Condamnate de prima medaliată olimpică la înot a Italiei
Novella Calligaris, prima medaliată olimpică a Italiei la înot, a vorbit și ea pentru agenția ANSA despre cele întâmplate: „Cred că a fost o farsă stupidă: desigur, nu este un exemplu bun, sportivii italieni și olimpici ar trebui să dea un alt fel de exemplu. Dar este adevărat și că putem spune cu siguranță că există și alte probleme în Italia: sunt oameni care fură mult mai mult în țara noastră și nu numai că nu sunt prinși, dar nici măcar nu se vorbește despre ei...”, a spus ea.
Medaliata cu argint și bronz la Munchen în 1972 a continuat: „Nu este frumos ca una să o bage pe cealaltă în belele. Asta mi se pare cel mai grav lucru: dacă fac o farsă, o fac pentru mine, nu o pun în bagajul altcuiva. Nu cunosc detaliile poveștii, dar Pilato spune anumite lucruri, Tarantino nu răspunde și se șterge de pe rețelele de socializare. Ea trebuie să-și asume o parte din responsabilitate.
Factorul agravant este că ea este membră a Fiamme Gialle, iar dacă faci parte din grupul sportiv al Finanțelor, ar trebui să ai un cod de conduită diferit. Nu îmi permit să judec, dar chiar și toată atenția pe care a primit-o această poveste mi se pare exagerată. Italienii au alte probleme: furtul este în regulă, bravada este în regulă, dar întotdeauna titlul negativ va fi despre Benedetta Pilato, care face mai multe știri, pare să fie partea vătămată.”
Specialistă la procedeul liber, Novella Calligaris a mai spus: „Ce făceam noi când eram tinere sportive? Alte prostii: mereu stupide, desigur. Dar nu așa ceva”.
{{text}}